Vineri, 28 octombrie, la Conacul Domnesc, Camera de Comerț și Industrie Suceava (CCISV) a organizat Gala Excelenței în Afaceri 2016.

Pentru comunitatea de afaceri din Bucovina acest eveniment a devenit unul de referinţă, constituind cartea de vizită a succesului şi a performanţei în afaceri.

Ediţia din acest an a reprezentat un moment de rememorare şi evaluare a timpului care a trecut şi a muncii depuse cu greutăţile şi împlinirile ei.

Evaluarea nivelului de performanţă şi stabilirea clasamentelor pe domenii, grupe de activitate şi grupe de mărime a firmelor, s-a realizează în baza unei metodologii de către Comisiile pentru realizarea Topului Firmelor, constituite pe domeniile respective. Astfel, sunt prevăzute la nivel teritorial domenii ale Topului: Cercetare – Dezvoltare şi High-Tech; Industrie; Agricultură, Silvicultură şi Industrie Alimentară; Construcţii; Servicii; Comerţ, Export, Turism. Împărţirea domeniilor pe grupe de activitate s-a realizat în baza Codului CAEN, al obiectului de activitate, declarat pe propria răspundere a firmelor în situaţiile financiare anuale.

Indicatorii utilizaţi pentru clasificarea firmelor au fost: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane și eficienţa utilizării capitalului angajat.

Prefectul județului Suceava, Constantin Harasim, a felicitat activitatea deosebită a CCISV.

„Camera de Comerț și Industrie al județului se află printre primele 10 instituții din țară. Este un element care ne spune că activitatea CCI se ridică la nivelul așteptărilor administrațiilor locale și județene”, a declarat Harasim.

Acesta i-a felicitat pe membrii CCISV pentru că au participat la evenimente pe zona delegațiilor străine și a mediului de afaceri. De asemenea, aceștia au fost felicitați de prefect pentru implicarea în evenimentele din Bucovina, precum „Paște în Bucovina”, „Hai în Bucovina”, „Crăciun în Bucovina”.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a salutat „motoarele economice a zonei”.

„O problemă care simt că trebuie pusă în practică cât mai repede este stabilizarea forței de muncă. Există o problemă uriașă cu migrația forței de muncă și cu faptul că România a devenit o piață unde cei din vest prăduiesc forța de muncă”, a declarat Gheorghe Flutur.

Acesta a propus ca oamenii de afaceri să împrumute un model de la alte țări care au descurajat plecarea forței de muncă.

„Descurajarea plecării forței de muncă trebuie făcută în primul rând prin stimulente. Apoi, legislația trebuie să creeze pârghii deductibile pentru angajatori, dar și anumite avantaje care trebuie să se regăsească în pensia angajatului”, a mai declarat Flutur.

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, i-a felicitat și el pe reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Suceava.

„Încercăm să creăm un mediu de afaceri prietenos. De peste zece ani de zile, Primăria municipiului Suceava nu a mărit taxele și impozitele locale. De asemenea, au fost aprobate taxele și impozitele locale pentru anul 2017, care sunt și acestea nemajorate”, a subliniat primarul Sucevei.

Cu toate acestea, susține Ion Lungu, taxele și impozitele au crescut cu 7% față de anul trecut, ceea ce denotă că mediul de afaceri și municipiul reședință de județ se află într-o continuă modernizare.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.