Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțată că autoritatea contractantă, Compania Națională de Investiții, a publicat anunțul de participare pentru achiziția proiectării, execuţiei lucrărilor și asistenţă tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții „Consolidare, restaurare, reabilitare și dotare Palat Administrativ”.

„Este foarte important și sper ca termenele prevăzute să poată fi respectate pentru a se finaliza lucrările și în cel mai scurt timp sa se reia activitățile în Palatul Administrativ. Prin Hotărârea Guvernului nr. 351 din 16 martie 2022 au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții «Consolidare, restaurare, reabilitare şi dotare Palat Administrativ, judeţul Suceava»”, a declarat Gheorgh Flutur.

Șeful administrației județene a precizat că autoritatea contractantă este Compania Națională de Investiții – C.N.I. SA, în data de 25 mai 2022 publicându-se anunțul de participare CN1043072. Obiectul achiziției este Proiectare, execuţie lucrări și asistenţă tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții „Consolidare, restaurare, reabilitare și dotare Palat Administrativ, județul Suceava”.

Valoarea estimată a contractului este de 60.367.120,72 lei, fără TVA și include în cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică a proiectului – 1.731.698,30 lei, și cheltuieli pentru investiția de bază – 57.339.659,82 lei.

Durata de realizare a investiției: (PAC+PT+DE, Execuție) este de 22 luni din care 4 luni proiectarea și 18 luni execuția lucrărilor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.