Președintele PNL Suceava și al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, i-a transmis liderului PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, un mesaj ca urmare a unui comunicat de presă transmis de Ioan Stan, în ziua în care, în județul Suceava s-a aflat Marcel Ciolacu&CO.
Redăm comunicatul transmis de Gheorghe Flutur:
„Cum azi Ciolacu tranzitează județul pe la Fălticeni, domnul Stan s-a gândit că ar fi foarte bine să-i arate cât de viteaz este el și cum a ieșit de sâmbătă dimineața cu un comunicat în care îl atacă pe Flutur.
Sunt curios dacă va reuși să vorbească ceva în acest sens, pentru că am mari dubii că aceste comunicate sunt scrise de el sau de unii cărora li s-au promis locuri eligibile pe listele de parlamentare.
Se apropie ziua de luni când se va semna contractul pentru autostrada A7 ce va face legătura Sucevei cu Bucureștiul.
E un lucru care se va întâmpla, iar domnul Stan este pe punctul de a face icter negru de ciudă.
Nu fii trist Ioane! Vei putea circula și tu pe această autostradă în viitorii ani, dacă vei mai avea treabă pe la București, chiar dacă ai fost un frânar pentru județul Suceava.
Dacă ai fi candidat în această campanie electorală m-aș fi străduit să-ți explic cum e cu autostrada și cu PTF Siret.
Sucevenii, în schimb, știu foarte bine cum stau lucrurile și au înțeles perfect ceea ce urmează să fie realizat.
Autostrada, ca orice proiect de infrastructură rutieră de anvergură ce face legătura cu o țară vecină are nevoie și de un punct de trecere a frontierei. Pentru Autostrada A7 punctul de trecere a frontierei este la Siret.
Pentru realizarea acestui punct de frontieră la Siret este nevoie de o consultare cu partea ucraineană pentru că se lucrează la proiectare. Specialiștii au considerat că este nevoie de o discuție cu partea ucraineană pentru a stabili toate detaliile legate de conectarea viitoarei autostrăzi la rețeaua de drumuri a Ucrainei prin punctul de trecere a frontierei de la Siret.
Reamintim că este în lucru un proiect de modernziare cu fonduri europene de 10 milioane de euro a PTF Siret. E un proiect deblocat de Guvernul PNL după ce timp de trei ani a fost stopat de guvernele PSD.
Ați stopat acest proiect la fel cum ați făcut cu toate celelalte proiecte importante pentru județul Suceava cum ar fi centurile Suceava și Rădăuți, proiectul major de extindere și modernizare a rețelelor de apă și canalizare, pârtia de schi din Rarău, dar și multe ale șicane făcute administrației județene liberale în timpul guvernării PSD.
Pentru ca județul Suceava să se poată dezvolta constant, sucevenii vor putea la aceste alegeri, și sunt convins că o vor face și vor transmite un semnal puternic trimițând PSD unde îi este locul astfel încât să nu mai poată bloca dezvoltarea județului Suceava și a țării.”
Lasa un raspuns