Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost prezent marți, 1 septembrie, la inaugurarea Școlii Primare din localitatea Vadu Negrilesei din comuna Stulpicani, unitate școlară care a fost reabilitată și modernizată. Astfel, Flutur l-a felicitat pe primarul Vasile Zamcu pentru că a creat cele mai bune condiții pentru elevii din localitate.

„Vasile Zamcu a venit alături de mine pentru că nu ne este indiferent ce se întâmplă acestei zone. Școlile înseamnă pasul spre civilizație, iar la Stulpicani școlile sunt modernizate. Vasile Zamcu este un primar pe care îl dai afară pe ușă și intră pe geam și pentru asta îl felicit. Sunt unii mai domni, cu papuci de lac, îi vedeți și pe garduri, însă Vasile, când era înnorat afară cerea utilaje, iar mie, genul acesta de oameni îmi plac pentru că viața a făcut ca și eu să fiu la fel”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

De menționat este că Școala Primară Vadu Negrilesei din comuna Stulpicani a beneficiat de un amplu proiect de reabilitare și modernizare în valoare de 923.160 de lei, pe fonduri guvernamentale atrase prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.