Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, susține că procentul surprinzător de mare de participare la vot arată voința populației majoritare din România.

„PNL își merită locul. Avem răbdare pentru a vedea rezultatele finale. Din punctul meu de vedere, mobilizarea la vot a avut două componente. Una era legată de schimbarea socialiștilor de la putere, care începe acum și va dura, dar e o tendință care se simte, și a doua este consolidarea statului de drept și apărarea independenței justiției. Dacă vorbim de procentul surprinzător de mare de participare la vot, asta arată voința populației majoritare din România pentru drumul european și pentru ca România să rămână în Uniunea Europeană și să se consolideze și a fost o palmă zdravănă dată socialiștilor care, prin tot ceea ce au făcut, sau mai bine zis n-au făcut, au încercat să ne scoată din Uniunea Europeană. Important este acest semnal de mobilizare, o mobilizare uriașă a marilor orașe, o mobilizare uriașă a Diasporei”, a declarat Gheorghe Flutur.

Liberalul sucevean i-a criticat pe social-democrați, spunând că și-a bătut joc de sutele de mii de români care au așteptat ore întregi la coadă pentru a-și exercita votul.

„Din nou PSD-ul a rămas repetent la capitolul Diaspora, bătându-și joc de sute de mii de români, care au stat ore întregi la coadă. Astăzi au încercat să-i țină la coadă, să îi învețe minte, să nu mai voteze. Ori, democrația costă. Și eu sunt convins că semnalul este de prăbușire a socialiștilor populiști din România, care au încercat doar prin măsuri populiste să supraviețuiască”, a mai declarat Gheorghe Flutur.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.