Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, a solicitat urgentarea lucrărilor pentru punerea în funcțiune a noii unități de terapie intensivă de la Secția de boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Suceava.
„Consiliul Județean Suceava a alocat la sfârșitul lunii iulie fondurile necesare pentru achiziționarea a unei construcții modulare și a unei rampe metalice prin care se realizează racordarea la Pavilionul Secției de boli infecțioase a unității mobile de terapie intensivă primită ca donație în urma campaniei umanitare demarată de Crucea Roșie și omul de afaceri Ștefan Mandachi. Echipamentele pentru care s-au alocate fonduri au fost achiziționate și se execută lucrările de racordare a unității mobile.
Până în momentul de față unitatea mobilă a fost poziționată în locația stabilită și s-au făcut racordurile la rețelele de apă, canalizare și energie electrică. Am solicitat urgentarea lucrărilor, pentru ca săptămâna viitoare această secție de terapie intensivă de la Secția de boli infecțioase să devină funcțională. Vrem ca spitalul vechi să preia tot ce înseamnă pacienți Covid-19, iar spitalul nou să funcționeze integral la capacitate maximă, așa cum era înainte de pandemia de coronavirus”, a declarat Flutur.
În total, noua unitate de terapie intensivă ar urma să aibă în jur de 20 de paturi pentru tratarea bolnavilor de Covid. Unitatea mobilă de terapie intensivă are o capacitate de 12 paturi și este echipată cu 12 ventilatoare, 12 monitoare de funcții vitale și 72 de injectomate și dispune de un generator propriu, de rezervă de apă și de grupuri sanitare. În noile spații create prin racordarea acestei unități mobile la clădirea secției de boli infecțioase s-ar putea amenaja alte opt paturi pentru terapie intensivă.
Lasa un raspuns