Sâmbătă, 22 martie 2025, la Prestige Plaza-Ballroom Suceava s-a desfășurat Conferința Județeană de Alegeri a PSD Suceava, în urma căreia Gheorghe Șoldan a fost votat în unanimitate președinte al PSD Suceava.
Alături de el, pe lângă cei aproximativ 1000 de social democrați suceveni, au fost și liderii PSD Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu și Mihai Tudose.
Șoldan a ținut să mulțumească tuturor pentru votul primit și a transmis că întreaga organizație trebuie să se pregătească de „luptă”.
În discursul său, el a subliniat că parcursul său a fost marcat de diferiți lideri, după a căror „fraze” s-a ghidat de-a lungul timpului.
„În 2008, am venit în PSD, la Liga Elevilor, și era campania pentru alegerile locale, când candida Gavril Mîrza, împotriva fostului președinte Gheorghe Flutur. Din păcate, am pierdut acele alegeri și am rămas foarte puțini la partid, dar ne-am strâns ca echipă și am continuat. În 2010 am fost ales președinte al Ligii Studenților, iar în 2016, cu bunăvoința și cu sprijinul domnului președinte Ioan Stan, am fost pus în funcția de președinte al TSD Suceava. Vă mulțumesc din suflet, domnule președinte! Mi-aduc aminte că președintele TSD de atunci îmi căuta adeziunea ca să mă excludă din partid. Îi făcea un binelui Flutur! Domnule Stan, atunci așteptările erau mari din partea noastră, a tinerilor, și nu ați dezamăgit! Ne-ați promovat, așa cum ați promovat tinerii la Fălticeni. Ați construit o organizație extraordinară. Mi-aduc aminte de câteva vorbe spuse de domnul președinte «Georgică, stai liniștit că nu rămâne nimeni în urmă!». Vorba asta m-a marcat și la fel voi face și eu! În campania de la locale din 2024, îmi spunea așa: «George, dacă primarii trag și sunt motivați, ești noul președinte al Consiliului Județean Suceava!». Și așa a fost! Mulțumesc mult, dragi primari!”, a spus președintele Șoldan.
„Mi-aduc aminte de perioada 2020 – 2024 din Parlament și o să încep cu domnul Bejinariu, care îmi spunea de fiecare dată «George, dacă te înscii în luptă și ai curajul acesta, o să faci istorie și o să fii vedeta PSD» și așa a fost, domnule Bejinariu! Dacă tot vă spunea domnul ministru Sorin Grindeanu că eram picătură chinezească, vă spun că, după ședințele din Parlament, îmi spunea așa «George, stea, nu cometă!» Asta mă va călăuzi în politică! Vă mulțumesc, domnule Grindeanu, pentru tot sprijinul! Următoru om care mi-a fost alături și m-a ascultat a fost președintele PSD, omul Marcel Ciolacu. De fiecare dată, îmi spunea: «Tinerețe, răbdare!». Mi-a intrat în minte lucrul acesta, iar în anul 2024 am așteptat greșelile adversarului. Cel mai mult, în bătălia de anul trecut, m-au ajutat cei care spuneau că nu se poate, că sunt prea tânăr și nu am cum să-l bat pe Flutur. Și nu l-am bătut, domnule Bejinariu, l-am trimis cu totul acasă!”, a adăugat Șoldan.
Vizibil emoționat, cu lacrimi în ochi, Gheorghe Șoldan le-a povestit celor din sală cum, în 2020, Ioan Stan, de pe patul de spital, l-a susținut să candideze pentru un post de deputat.
„Domnul Stan, era în spital și m-a sunat, deși nu era simplu pentru că nu putea da foarte multe telefoane în acea perioadă, și mi-a zis: «George, te pun pe un loc la parlamentare și am încredere că o să scoatem și locul IV». Mi-aduc aminte, în același timp, că era și domnul Bejinariu, cu care mă auzeam zilnic. Mai glumeam cu dumnealui și îl rugam să mă ajute să fiu pe locul IV, considerat neeligibil la acel moment, dar am crezut în șansa mea, cu încăpățânarea de căjvănar!”, a spus, cu lacrimi în ochi, Gheorghe Șoldan.
El le-a mulțumit tuturor membrilor PSD Suceava, întrucât, după cum i-a spus Cristian Șologon, inclusiv președinții de organizații locale au muncit pentru victoria acestuia.
„Am dezamăgit la alegerile prezidențiale, iar unul dintre principalii vinovați sunt eu, fiindcă vorbeam la un moment dat că ne dozăm efortul pentru turul II, că vom face istorie la Suceava și vom fi printre primele organizații din țară. Am greșit și a venit acel duș rece, domnule Tudose! Și ați avut dreptate, dar sunt convins că, de data aceasta, PSD Suceava împreună cu PNL vor lupta umăr la umăr și la Suceava, domnule Crin Antonescu, noi nu vă vom dezamăgi! Veți fi pe primul loc și noi vom munci, așa cum colegii au muncit pentru mine. Și, Sorin, mă ține pariul!”, a conchis Gheorghe Șoldan.
Lasa un raspuns