Întrunit joi, 19 decembrie 2019, Biroul Operativ al ASI Suceava a analizat situația salarizării angajaților din Inspectoratul Școlar Județean Suceava.

Așa cum se știe, angajații ISJ Suceava nu și-au luat salariile la termen, adică în data de 13 decembrie 2019, datorită blocajului generat de Ministerul Educației și Cercetării pe motiv că în județul Suceava nu s-au redus 70 de norme din învățământul preuniversitar. Această solicitare a MEC, de reducere a posturilor, nu a fost făcută în baza unui document, deci este lipsită de orice temei juridic”, a transmis președintele ASI Suceava, Giani Leonte.

Potrivit acestuia, în condițiile în care munca a fost prestată, blocarea salariilor unei instituții reprezintă un act extrem de grav și ilegal pentru că salariul e un bun de patrimoniu garantat de Constituția României.

Chiar dacă în cursul serii de ieri MEC a deblocat salariile în ISJ Suceava precedentul creat ne determină să apelăm la instanțele judecătorești pentru ca astfel de situații, practicate în anii ’50, să nu se mai întâmple într-o țară membră a Uniunii Europene.

Indiferent de vinovăția cuiva este inadmisibil să atentezi la un drept vital creând grave prejudicii materiale și morale. În opinia noastră, deblocarea salariilor odată cu schimbarea inspectorului școlar general nu e întâmplătoare, iar lucrul cel mai grav e că tentaculele politice ating un drept fundamental, cel de a munci și a fi remunerat”, a mai transmis Giani Leonte.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.