„Glasul Bucovinei”, cu subtitlul „Organ de propagandă pentru unirea politică a Românilor de pretutindeni”, a fost un ziar al cărui prim număr a fost publicat la Cernăuți la 11/22 octombrie 1918, de profesorul Sextil Pușcariu și alți patrioți bucovineni, înlocuind publicația „Czernowitzer Zeitung”.

Editor și redactor responsabil era Dionisie Bejan. Ziarul „Glasul Bucovinei” a fost difuzat în Vechiul Regat, în Transilvania și în Basarabia și a apărut neîntrerupt între 1918-1923, fiind tipărit de Partidul Democrat al Unirii din Bucovina. În primul număr al ziarului Glasul Bucovinei din 22 octombrie 1918, s-a publicat articolul „Ce vrem?”, semnat de 14 intelectuali bucovineni, care cuprindea aspirațiile tuturor românilor aflați sub dominația austriacă: „Vrem să rămânem români pe pământul nostru strămoșesc și să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre românești. Nu vrem să cerșim de la nimeni drepturile care ni se cuvin”

SuceavaLive a reușit să intre în posesia a trei articole care au apărut în respectivul ziar, articole pe care le considerăm reprezentative pentru  starea de spirit care a precedat unirea Bucovinei cu Țara. Respectivele articole sunt semnate de I. Nistor, Gr. Cazacliu și I. Flondor, fiind publicate pe 29 Noiembrie 1918, în nr. 14 al Glasului Bucovinei.

Le redăm întocmai:

 

 

Cea mai mare sărbătoare a Bucovinei. Împlinirea unui vis de aur

 

 

„După o lungă şi dureroasă aşteptare, Bucovina şi-a recăpătat astăzi libertatea. Rupând lanţurile robiei austriece, ea prin votul de astăzi al congresului general s`a realipit la sinul patriei mame de unde fusese ruptă.

Visul nostru de aur s`a împlinit. Părinţii noştri cari au murit de dorul acestui vis, de azi înainte vor găsi odihna cuvenită în pământul liber şi desrobit.

O veche fărădelege, săvârşită faţă de ţară şi de poporul ei băştinaş, s`a reparat şi firul istoric ce fusese întrerupt cu silnicie înainte de un veac şi jumătate, s`a reluat astăzi şi se va putea continua în ticnă spre binele şi propăşirea tuturora.

Cu smerenie ne plecăm capetele înaintea Dumnezeului părinţilor noştri care ne-a învrednicit de a trăi aceste clipe înălţătoare şi făgăduim că ne vom strădui a ne arăta vrednici de dânsele.

Trăiască Bucovina dezrobită și reintrată în grănițele României Mari.

 

Trăiască regele nostru liber !”

 

I.Nistor.

 

 

 

 

Două zile Mari 27 Martie si 15 Noemvrie

 

În istoria neamului românesc şi în deosebi în istoria Moldovenilor au fost înscrise două zile negre pline de jale şi de scârbă. Una e ziua când în anul 1775, când s`a zmuls din sânul Moldovei cel mai scump şi sfânt pământ şi alta e ziua când călăul de muscal în anul 1812 a răpit cea mai mare parte din vechea Moldovă. De atunci au început pentru neamul nostru din aceste părţi zilele de sclavie şi de ruşine… Dar acu au venit, şi zilele dreptăţii. Bocetele şi strigătele flăcăilor bucovineni şi basarabeni cari se ucideau unul pe altul în jurul Putnei, ne având pentru cine şi ce, au fost auzite de Voevodul sfânt şi El s`a înălţat din mormânt şi a sunat din corn şi noi vedem cum toată Moldova s`adună. La 27 Martie Basarabia, iar la 15 Noemvrie Bucovina se unesc pentru totdeauna la vechiul trunchi al Moldovei. Sunt două zile mari, zile de dreptate, zile de răsplată pentru neamul nostru, să fim deci cu toţii demni şi vrednici de aceste zile, să fim la înălţimea vremurilor, să ne descoperim cu toţi înaintea muncitorimii noastre şi să-i dăm toată răsplata cuvenită căci numai ea n`a fost trădătoare şi numai ei se datoresc aceste două zile măreţe.

Dă Doamne ca aceste două zile să fie zile de drept pentru acei cari au suferit şi au suportat toate chinurile şi care totodată au ştiut să-şi păstreze datinele şi obiceiurile strămoşeşti.”

Gr. Cazacliu, Deputat în sfatul Ţării al Basarabiei

 

 

 

 

MAIESTĂŢII SALE REGELUI FERDINAND I

IAŞI

„Congresul general al Bucovinei, care întrupează suprema putere a Ţărei, în numele Suveranităţii Naţionale, a votat astăzi în unanimitate Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în hotarele ei istorice cu Regatul României.

 Mulțumind Proniei Cereşti, că după o lungă şi dureroasă aşteptare, ne-a învrednicit de a vedea ispăşită nelegiuirea ce s`a săvârşit acum 144 ani faţă de ţara noastră şi mândri că avem fericirea de a aclama pe Maiestatea Voastră Domn liberator şi purtător de grijă al nostru, rugăm să ne primiti sub sceptrul ocrotitor al Maiestăţei Voastre şi reînodând firul rupt cu sălnicie înainte de un veac şi jumătate, să reînoiţi strălucirea Coroanei lui Ştefan.

Maiestate, să trăiţi mulţi şi fericiți ani !”

Preşedintele Congresului General al Bucovinei, Iancu Flondor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.