Vali Buhăceanu, de loc din Vatra Dornei, unul dintre cei mai buni elevi ai lui Laszlo Balint, fost jucător al echipei ACS Bucovina Pojorâta, a dorit să îi transmită un mesaj de mulțumire primarului comunei Pojorâta, Ioan Bogdan Codreanu, despre care spune că „a avut o importantă contribuție în evoluția carierei sale”.

Concret, golgheterul echipei UTA, s-a referit la sprijinul pe care primarul comunei Pojorâta i l-a oferit în perioada în care activa la echipa comunei.

„Cu siguranță domnul primar are o contribuție importantă în cel care sunt astăzi. Am plecat de la Pojorâta cu încredere în mine. Am avut acolo un grup unit, iar acum joc la un nivel destul de înalt. Domnul primar era foarte atașat de noi, ne-a ajutat mult, venea uneori chiar și la antrenamente, de la meciuri fiind nelipsit”, a transmis Vali Buhăceanu.

Acesta a mai spus că a aflat din mediul online că primarul Ioan Bogdan Codreanu va candida pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava și că are mare încredere în calitățile acestuia.

„Eu cred că are abilități de lider și poate conduce foarte bine acest județ. Este un om extraordinar, din cât l-am cunoscut eu. Îi doresc tot binele din lume și să reușească. Îl voi susține îi rog și pe bucovineni să facă asta”, a mai transmis Vali Buhăceanu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.