Primarul comunei Vadu Moldovei, Iulian Bogdan Amariei, a anunțat că gazul metan va ajunge și în gospodăriile din localitatea pe care o reprezintă, subliniind că investiția reprezintă un nou pas spre dezvoltare. Totodată, acesta a spus că banii vor fi alocați de Guvernul României prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și vor acoperi implementarea proiectului „Construire rețea inteligentă de distribuție a gazelor naturale în comunele Vadu Moldovei și Preutești”.
„Salut cu bucurie această decizie de finanțare a proiectului nostru. Atât noi, cât și colegii noștri de la Preutești, am muncit foarte mult, iar faptul că primim finanțare nu poate decât să ne bucure, mai ales că am mai depus proiectul și pe POIM, însă acolo «am picat» la doar câteva sutimi. Transmit mulțumiri tuturor celor care s-au implicat activ și ne-au ajutat să obținem banii pentru construirea rețelei de gaz”, a spus primarul comunei Vadu Moldovei.
Trebuie precizat că pentru a putea construi rețeaua inteligentă de distribuție a gazelor naturale comuna Vadu Moldovei s-a asociat cu localitatea Preutești. Astfel, potrivit edilului Bogdan Amariei, în total vor fi realizate aproximativ 4000 de branșamente, din care circa 1500 în comuna Vadu Moldovei, restul branșamentelor urmând a fi realizate în Preutești.
„Odată implementat proiectul, 90% din localitatea noastră va fi acoperită de rețea. Este un plus pentru noi că magistrala mare de gaz traversează de ani buni comuna Vadu Moldovei pe o suprafață de 7 kilometri, ceea ce înseamnă că lucrările vor putea fi făcute mai ușor. Noi trebuie să construim o stație de reducere a presiunii și sistemul de distribuție a gazelor”, a mai spus Bogdan Amariei, care a precizat că valoarea întregii investiții se ridică la peste 102 milioane de lei.
Pe de altă parte, Primăria comunei Vadu Moldovei a mai depus pe PNI „Anghel Saligny” spre finanțare încă trei proiecte importante ce vizează apa și canalul și modernizarea drumurilor, valoarea acestora fiind de aproximativ 12 milioane de lei.
Lasa un raspuns