Băncile ar trebui să fie mai active în media şi să explice cum funcţionează o bancă, ce înseamnă provizioane şi ce înseamnă profit la o bancă, a declarat, marţi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, într-o conferinţă de presă, informează Agerpres.
„Asociaţia Română a Băncilor şi băncile au o datorie pe care trebuie să şi-o îndeplinească. Trebuie să fie mult mai active în media, le-am solicitat de atâtea ori, în a explica printr-un efort media pe măsură, că nu este uşor să explici nişte chestiuni tehnice, bancare, în a explica cum funcţionează o bancă, ce înseamnă provizioane, ce înseamnă profit la o bancă, cât de mare şi cât de mic este profitul, cum se raportează.
Altfel, apar alţi analişti, că este un fost bancher care a fost dat afară din sistemul bancar, că mai apare un avocat ratat. Deci asta e datoria bancherilor, Asociaţiei Române a Băncilor, să explice. Noi putem să explicăm că acest profit care pare să fie mare din 2018 vine după patru ani de pierdere la nivelul sistemului bancar şi după ce şi-au eliberat nişte provizioane.
Deci au eliberat nişte bani şi este, să nu numesc întâmplător, o dată pe an. În mod normal ceea ce pare acum că este foarte mare şi nu este nici la toate băncile, jumătate din bănci încă nu au profit, dar asta e, trebuie să spună, pentru că legea îi şi protejează. Ei îşi publică bilanţurile. Nu noi, Banca Naţională. Şi apoi noi nu mai dorim să mai vorbim în numele băncilor. Băncile sunt independente. Noi nu suntem ministerul băncilor. Băncile nu ne sunt subordonate”, a explicat Isărescu, întrebat despre motivul pentru care numărul băncilor cu profit ar scădea anul acesta chiar şi în lipsa „taxei pe lăcomie”.
El a afirmat că, potrivit legii din România şi a legilor din Europa, băncile urmăresc profitul, iar acestea „trebuie să explice ce e cu zăpăceala asta”. „Ba sunt criticate că nu au făcut profit şi că fug cu banii, ba că au profit prea mare”, a spus guvernatorul BNR.
Totodată, Isărescu a menţionat că a cerut băncilor să comunice mai mult, inclusiv cu privire la ROBOR.
„Le-am spus astă-toamnă: băi, ce este cu ROBOR-ul ăsta? E produsul vostru şi a devenit problema noastră, a Băncii Naţionale? Nu sunteţi în stare să explicaţi ce este? Aflu acum că este un cartel. Ce cartel să fie acolo? Băncile cotează şi pe stânga şi pe dreapta. Sunt şi vânzători şi cumpărători. Aţi pomenit cartel făcut şi pe stânga şi pe dreapta, adică şi vânzători şi cumpărători? Nu? Au luat trăsnaia asta şi o plimbă prin televiziuni. Cartelul băncilor, auzi! Este una dintre cele mai eficiente pieţe din România, piaţa monetară, asta cu ROBOR-ul”, a afirmat Isărescu.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat duminică seara că îi va face o invitaţie guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, să vină la Ministerul de Finanţe pentru a discuta deschis, deoarece a auzit din piaţă că ar fi presiuni „agresive” din partea BNR către bănci pentru a nu se scădea indicele ROBOR.
Oficialul MFP a precizat că ROBOR este stabilit de zece dintre cele 35 de bănci existente pe piaţa din România. iar aceste 10 bănci sunt cele care cotează zilnic, afişează dobânda la care se împrumute între ele în limita a 5 milioane de lei. Se dă la o parte cea mai mică şi cea mai mare dintre dobânzile afişate şi din media aritmetică a celor opt rămase rezultă ROBOR.
„De ce nu se face la tranzacţii? De ce să faci la cotaţiile tale ca bancă media aritmetică şi la tranzacţiile făcute la dobânzi? (…) Banca Naţională are o abordare foarte conservatoare. Niciodată nu vrea să rişte. Bun, nimeni nu spune să rişti că eşti bancă centrală, dar totuşi anumite elemente trebuie să fie analizate şi schimbate. Spuneam de ROBOR. Hai să admitem că cea mai mare dobândă dintre cele opt rămase este pusă acolo aşa, ca să crească media ROBOR. Şi mă întreb şi eu, şi o să facem o verificare, acea bancă cu cea mai mare dobândă s-a împrumutat sau nu? Sigur nu. Acea bancă a luat împrumut de la banca cu cea mai mică dobânda? Sigur da”, a explicat şeful de la Finanţe.
Sursa: www.stiripesurse.ro
Lasa un raspuns