Președintele Partidului Social Democrat Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat că nu știa că Guvernul va modifica modul în care sunt numiţi în funcţie preşedinţii de Consilii Judeţene și că aceştia nu vor mai fi aleşi de partidele politice, ci vor fi învestiţi în funcţie prin vot, de către cetăţeni, însă se conformează celor decise de Centru.
„Aceste lucruri s-au discutat și la noi, în cadrul Comitetlui Executiv al PSD și ce să-i facem, dacă așa s-a hotărât acolo. Nu știam că a trecut”, a declarat, pentru SuceavaLive, președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan.
Întrebat dacă această schimbare îl poate avantaja la viitoarele alegeri privind funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, Ioan Stan a răspuns că oamenii sunt cei care decid și că e pripit să se pronunțe acum.
„Nici nu m-ar avantaja, nici nu m-ar dezavantaja. Când vom ajunge în campanie, electoratul va hotărî”, a conchis senatorul Ioan Stan.
Reamintim că premierul Viorica Dăncilă a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern, că executivul va modifica modul în care sunt numiţi în funcţie preşedinţii de Consilii Judeţene. Astfel, aceştia nu vor mai fi aleşi de partidele politice, ci vor fi învestiţi în funcţie prin vot, de către cetăţeni.
„Vom modifica legislaţia astfel încât preşedintele Consiliului Judeţean să fie ales din nou prin vot direct de comunitatea locală. Revenirea la votul uninominal va creşte legitimitatea, reprezentativitatea şi stabilitatea preşedinţilor CJ, cei care împreună cu primarii şi consilierii pun în aplicare proiectele pentru dezvoltarea comunităţilor. Preşedintele CJ nu trebuie să facă obiectul negocierilor între partide, ci trebuie să reprezinte dorinţa cetăţenilor, exprimată prin vot”, a declarat Viorica Dăncilă, înainte de şedinţa de Guvern.
Premierul a recunoscut că această măsură se datorează votului din 26 mai, iar punerea ei în practică nu este altceva decât recunoaşterea şi acceptarea dorinţelor românilor de către coaliţia de guvernare.
Lasa un raspuns