Vineri, 15 septembrie, începând cu ora 8:30, credincioșii creștin ortodocși sunt așteptați la Hramul Bisericii Militare, de pe strada, Universităţii, nr.14, pentru cinstirea Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, ocrotitorul pompierilor militari din România.

Unul dintre sfinţii cinstiţi mai deosebit de BOR şi de pompierii militari este Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş. El a strălucit cu aureola sfinţeniei încă de când era în viaţă, fiind „podoaba ierarhilor, izgonitorul tuturor patimilor, izbăvirea credincioşilor şi ocrotitorul pompierilor”.
Sfântul Ierarh Iosif cel Nou, Mitropolitul Timişoarei, s-a născut pe la 1568 în oraşul Raguza din Dalmaţia, pe malul Mării Adriatice.
În sesiunea din 13-14 septembrie 1997 a Sfântului Sinod al BOR, în baza adresei MAI şi a adresei Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari prin care se solicita desemnarea ca patron spiritual al pompierilor pe Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş, s-a aprobat ca patron al pompierilor din România, datorită minunilor şi faptelor sale vrednice de pomenire.
Pompierii militari de la ISU „Bucovina” Suceava, în cinstea ocrotitorului lor spiritual, ca jertfă, au ridicat o biserică militară, mai ales că în ea se află o parte din moaştele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.