Marți, 8 februarie, a.c., in jurul orei 13:30 Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că un autoturism este ieșit în afara părții carosabile, căzut intr-o acumulare de apa, pe raza loc. Liteni, com. Moara.
La fața locului, în partea care asigura vizibilitate în mașină nu se observau persoane rănite sau cadavre, însă exista posibilitatea ca eventualele victime să fi căzut în apă în urma evenimentului rutier.
Au fost solicitate echipajele de pompieri care au intervenit pentru drenare dar și cu barca pneumatica și 2 ambulanțe SMURD.
Au fost efectuate și activități investigative pentru a se stabili posibilele persoane implicate, stabilindu-se că mașina este proprietatea unui bărbat de 75 de ani din localitatea Măzănăiești.
De asemenea, a fost identificat un participant la trafic care a văzut mașina părăsind partea carosabilă, fiind posibil ca șoferul sa fi suferit un infarct sau sa fi avut o altă problemă medicală.
Ulterior, după intervenția pompierilor, au fost extrase 2 victime, ambele decedate, respectiv un bărbat de 75 ani din Măzănăiești și nepoata acestuia în vârstă de 21 de ani.
Se continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului, urmând a se efectua și necropsiile cadavrelor și a se dispune prin unitatea de parchet competentă.