Am descoperit de curând, că lucrurile nu stau chiar așa de simplu și că există aspecte ale problemei care, cel puțin în unele cazuri, contrazic concluziile din acel articol. Confruntat cu o problemă personală, am ajuns la serviciul Evidența Populației al Municipiului Suceava unde am văzut angajați ai Poliției Române purtând haine civile și comportându-se foarte normal, ba, ca și cum ar fi știut ce susțineam eu în articolul amintit, cu deosebit calm și profesionalism. Alături, la serviciul înmatriculări și preschimbări carnete de conducere, alți lucrători, tot în haine civile, preluau valul de doritori de diverse acte, de numere provizorii sau definitive. Asta mi-a adus aminte de agenții sub acoperire care lucrează la demontarea rețelelor de trafic de droguri, țigări sau persoane, la ofițerii de la judiciar sau omucideri, adică exact la acei oameni care vegheză la desfășurarea normală a vieții noastre.
Nu-i vedem, pentru că de foarte multe ori, viața lor și a familiilor depinde exclusiv de faptul că nu trebuie să fie văzuți și nu ajungem să-i apreciem decât rareori… și atunci postmortem. Am vrut să scriu un articol despre acești oameni care trăiesc și își fac datoria, modești și nu de puține ori marginalizați de o societate care rareori își caută eroii în oamenii normali de lângă ei, dar nu am cum, deoarece toți acești oameni refuză nominalizarea și atunci când acceptă să vorbească, o fac în numele colectivului, al echipei din care fac parte și poate, dacă ai noroc, în numele comandantului lor. Cred că este o dovadă de profesionalism și de deontologie aplicată, ceea ce fac polițiștii în civil, departe de luminile reflectoarelor și atenția publicului și mă gândesc că a venit momentul ca generalizările să nu se mai aplice, să facem diferența între cei buni și cei răi, indiferent cu ce sunt îmbrăcați, deoarece, dacă este valabil că uniforma nu-l face pe purtător polițist, este și mai adevărat că un polițist adevărat nu are nevoie să îmbrace uniforma pentru a-și face exemplar datoria.
Lasa un raspuns