Aproximativ trei luni îi mai despart pe noii aleși locali din județul Suceava de preluarea oficială a mandatelor pe care le-au câștigat în urma alegerilor din 9 iunie.

Și dacă în unele localități vor fi doar câteva schimbări în privința componenței Consiliului Local, în altele se va schimba inclusiv conducerea Primăriei. Acesta este și cazul comunei sucevene Fântânele, acolo unde viceprimarul în funcție, Vasile Marian Sabie, a câștigat detașat alegerile locale și, prin urmare, la începutul lunii octombrie, va prelua funcția de primar.

Trebuie spus că Vasile Marian Sabie a candidat din partea Partidului Social Democrat, reușind să obțină 1170 de voturi, în timp ce contracandidatul său de la Partidul Național Liberal, primarul în funcție Vasile Hâj, a obținut doar 480 de voturi.

În ceea ce privește Consiliul Local Fântânele, PSD a obținut 40% din voturi, ceea ce înseamnă că formațiunea politică va avea 6 consilieri, în timp ce PNL, cu 13,96%, va trimite în noul deliberativ doar 2 consilieri locali. Mandate în CL Fântânele au obținut și PER – 2 mandate, AUR – 1 mandat, PP – 1 mandat și PUSL – 1 mandat.

Astfel că, pentru bunul mers al lucrurilor și pentru desemnarea unui viceprimar, PSD va trebui să facă alianță politică în Consiliul Local Fântânele. Primarul ales a purtat deja discuții cu reprezentanții formațiunilor politice, urmând ca majoritatea în Consiliul Local să fie asigurată de PSD, PER și PUSL.

 

Cine este Vasile Marian Sabie

 

Primarul ales al comunei Fântânele a fost angajat al CFR, în perioada 2001 – 2020, timp în care și-a însușit o serie de calități necesare unui bun manager, printre care seriozitate, punctualitate și bună organizare.
Ales consilier local din partea PSD în 2012, Vasile Marian Sabie a activat timp de 8 ani în deliberativ ca simplu consilier, reușind în 2020 să obțină un mandat de viceprimar din partea formațiunii politice, fapt ce a condus natural la candidatura sa la funcția de primar al comunei Fântânele.

„În mandatul de viceprimar am avut în subordine domeniul public și privat al comunei, ceea ce mi-a permis să fiu permanent alături de oameni. Zilnic am mers pe teren și am încercat, pe cât am putut, să îi ajut pe oameni în rezolvarea problemelor lor. Eu cred că oamenii au văzut implicarea mea și au decis să-mi acorde votul pe 9 iunie. Țin să le mulțumesc tuturor pentru asta și să îi asigur că implicarea mea va fi aceeași și după preluarea mandatului”, a declarat primarul ales al comunei Fântânele, Vasile Marian Sabie.

 

Priorități ale noului primar

 

Infrastructura rutieră este cea mai cerută de cetățenii fiecărei localități și asta pentru că oamenii s-au săturat de vizitele dese în service-urile auto, de praful ce se depune în straturi groase pe case, dar și de noroiul ce rezultă după fiecare ploaie mai însemnată. Primarul ales al comunei Fântânele a precizat că una dintre prioritățile sale de după preluarea mandatului va fi aceea de a asfalta cât mai multe drumuri din comună. Un alt aspect important vizează punerea în funcțiune a sistemelor de apă și canalizare și, totodată, extinderea rețelelor la nivelul întregii comune.

„Comuna Fântânele are o rețea de drumuri ce însumează 60 de kilometri, din care, pe vremea fostului primar, s-au asfaltat 2 kilometri. Din 2015 mai este un proiect de asfaltare a încă 7 kilometri, care urmează a fi implementat, acesta fiind inițiat înaintea preluării mandatului domnului Hîj. Și asta este tot. Avem mult de muncă și sper să găsim sursele de finanțare necesare modernizării cât mai multor drumuri din comuna noastră”, a precizat Vasile Marian Sabie.

Și pentru că pune un foarte mare accent pe o dezvoltare armonioasă a celor mici, primarul ales de la Fântânele și-a propus să amenajeze câte un spațiu de joacă în fiecare sat al comunei, astfel încât și cei mai mici cetățeni să aibă unde să își petreacă timpul liber, fără telefoane și tablete.

De altfel, Vasile Marian Sabie a subliniat că va drămui bugetul local, astfel încât să poată face investiții în toate domeniile de interes din localitate și, mai mult decât atât, va căuta permanent surse nerambursabile de finanțare pentru proiectele de dezvoltare a comunei Fântânele.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.