„Zidul Morţii”, cum a fost denumit cel mai prost proiect din România, aflat pe DN 17, la intrarea în Suceava dinspre Gura Humorului, a mai luat un suflet în noapte de 3 spre 4 ianuarie. Un tânăr de doar 21 de ani a murit, după ce s-a strivit cu maşina de locul în care alţi 3 oameni şi-au găsit sfârşitul. Conform anchetei poliţiei, şoferul este vinovat pentru neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. Sucevenii vor protesta vineri, 10 ianuarie, la colosul plantat în mijlocul şoselei.

Cu toate că semnalizarea din acea zonă este destul de intensă, ceaţa de vineri seara a făcut ca lipsa de experienţă a şoferului să-i fie fatală, acesta nereuşind să ocolească colosul plantat în mijlocul dumului european. Tânărul de 21 de ani, Gabriel Grosu, era din comuna Todireşti, şi muncea în Germania, însă a venit acasă de sărbători. Şi-a cumpărat o maşină pe care nici nu apucase să o înmatriculeze, însă Cerul l-a răpit. În urma accidentului deosebit de periculos, în ciuda intervenţiilor medicale, pentru Gabriel nu s-a mai putut face nimic. Acesta a trecut peste balustrada de protecţie şi a lovit un mal de pietriş. Practic, autoturismul s-a urcat pe zid, la o distanţă mică de cele trei plăci comemorative care amintesc de cei trei morţi rezultaţi din accidentul din noiembrie 2012. Conform reprezentanţilor ISU, intervenţia cu echipajele de descarcerare a fost extrem de rapidă, însă tânărul se afla în stare gravă. A fost preluat de o ambulanţă, însă medicii au precizat că leziunile suferite de acesta au fost atât de grave, că nu s-a mai putut face nimic.

Poliţia Rutieră spune că autorul accidentului nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, respectiv carosabil acoperit cu mâzgă şi vizibilitate redusă, iar ceaţa a fost factorul decisiv care a dus la coliziunea frontală cu pilonul din mijlocul drumului. Se pare că tânărul a călcat prea mult pedala de acceleraţie, neavând nicio şansă în faţa colosului.

Mai multe autorităţi locale şi-au exprimat nemulţumirea faţă de această construcţie, însă măsurile nu au fost luate, cu toate că există deja nenumărate accidente şi patru morţi în acelaşi loc. Primarul comunei Şcheia, Vasile Andriciuc, a vorbit de mai multe ori despre riscurile la care se expun şoferii în faţa acestui obstacol, iar fostul rector al Universităţii Ştefan cel Mare Suceava, Adrian Graur, s-a alăturat celor care sunt împotriva proiectului prost făcut.

Conform prefectului judeţului Suceava, Florin Sinescu, „Zidul Morţii” ar urma să devină un sens giratoriu, iar pilonul să fie ocolit pe două benzi separate prin lateral, pentru ca ocolirea să se facă mult mai în larg.

Cei care sunt de-a dreptul indignaţi de lipsa de reacţie a autorităţilor judeţene şi de numărul mare de accidente din acea zonă au demarat organizarea unui protest, care conţine mesajul "Câţi oameni trebuie să mai moară pentru a lua atitudine? Începând cu orele 20, vom fi cât mai mulţi în semn de respect şi solidaritate pentru cei ce au murit până acum, nu pentru "neadaptarea vitezei la condiţiile de  drum", ci pentru că este singurul zid trântit efectiv în mijlocul unui drum european!!! Ia atitudine !!! Dacă îţi pasă, te aşteptăm la ora 19,45 în parcarea Real. Vă rugăm să aveţi la dumneavoastră o candelă şi mult bun simţ”.

Astfel, vineri, 10 ianuarie, cei care susţin cauza organizatorilor protestului sunt aşteptaţi la "Zidul Morţii".

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.