Deputata Vlăducă Oana Silvia, apropiată a lui Adrian Țuțuianu, a anunțat că trece de la PSD la Pro România.
Vlăducă Oana Silvia face parte din organizația de Dâmbovița, condusă până acum câteva luni de Adrian Țuțuianu, care a fost exclus din PSD.
Deputata îl numește pe Liviu Dragnea ”lider nefast” și scrie că se delimitează de acesta.
În ultimele zile, PSD a mai pierdut doi parlamentari importanți, care au plecat tot la Pro România: fostul premier Mihai Tudose și Georgian Pop.
Mesajul postat pe Facebook de Vlăducă Oana Silvia:
”Sunt membră a Partidului Social Democrat de peste 20 de ani. Am aderat la un grup politic cu care m-am simțit compatibilă din punct de vedere al valorilor și principiilor declarate. Mi le-am asumat, la rândul meu, le-am respectat și promovat cu fidelitate.
În atâția ani, nu de puține ori, viața mea personală s-a confundat cu munca în acest partid. Nu mă plâng. Aici am cunoscut oameni de foarte mare valoare, aici mi-am făcut prieteni adevărați și trainici, am lucrat cu lideri de la care am putut învăța enorm. Munca mea a fost răsplătită și le mulțumesc tuturor.
Din păcate, foarte multe dintre valorile pentru care am aderat la PSD acum două decenii și-au încetat valabilitatea de când partidul a intrat în zodia nefastă a unui lider nefast.
În atare condiții, am avut de cumpănit cu privire la parcursul de urmat și AM HOTĂRÂT SĂ MĂ ALĂTUR LUI VICTOR PONTA ȘI PRO ROMÂNIA! Nu e deloc ușor să o iau de la capăt, dar sunt puternică și nu mă feresc de muncă. Așa am crescut de mică și așa am înaintat în viață.
Câteva considerente:
· Îi știu bine pe cei din echipa Pro România. Îl cunosc pe Adrian Țuțuianu și știu cât a muncit ca să facă din PSD Dâmbovița una dintre organizațiile de frunte la nivel național. I-am cunoscut, de-a lungul timpului, pe Victor Ponta, Nicu Bănicioiu, Sorin Cîmpeanu, Mihai Tudose și Daniel Constantin. Toți sunt prieteni ai județului Dâmbovița și l-au ajutat atunci când au avut puterea să o facă.
· Partidul Social Democrat a fost ocupat și luat în posesie de un personaj care face mult rău partidului și, prin extensie, țării. Liviu Dragnea a pierdut orice busolă a moralității și realității înconjurătoare și funcționează astăzi pe bază de teroare. El însuși posedat de anumite spaime, își transferă lăcomia și disperarea în gesturi politice, unele cu repercusiuni la nivel de funcționare a statului român. Din această categorie au făcut parte și ordinele de eliminare din PSD a lui Victor Ponta, Sorin Grindeanu, Adrian Țuțuianu, Marian Neacșu și alții, ordine pe care i le-au dus la îndeplinire câteva personaje contextual-credincioase, fără repere morale de niciun fel.
· Toate subiectele naționale sunt transformate în răfuieli personale ale liderului PSD cu….oricine. Vedeți tema Justiției (o dezbatere extrem de necesară) și cum a fost ea maculată prin atingerea de către Liviu Dragnea.
· Am fost extrem de dezamăgită față de modul în care a fost exclus din partid președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, pentru delict de opinie. Dacă un lider de talia sa, care a reușit rezultate politice pe care mulți (chiar din partid) nici nu le visau, a fost eliminat astfel, ce raportare mai pot avea membrii simpli? În PSD, pare că a fost confiscat dreptul de a gândi. Cine vorbește altfel decât o fac liderul și câțiva din camarila sa e vinovat și trebuie să plece.
· Instaurarea unei noi conduceri la PSD Dâmbovița a adus mai multă tulburare decât liniște, mai mult venin decât pace. Ipocrizia mesajelor de „unitate” a culminat cu ordinul de eliminare din funcție a președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, iarăși o persoană căreia nu i s-a găsit nicio vină rațională. De asemenea, parlamentari care au muncit pentru acest partid au fost marginalizați fără motiv.
· Gestul meu este o delimitare de actuala conducere a PSD, care a transformat partidul într-o monedă imorală prin care se negociază orice, inclusiv libertăți. Mă delimitez de Liviu Dragnea, nu și de poporul psd-ist, oameni simpli și de bună credință, primari onești și muncitori, care nu au nicio legătură cu moravurile stăpânului. Lor o să le vorbesc în continuare, cu ei o să mă văd în continuare și pe mulți îi aștept alături de noi.
· Pro România poate deveni adevăratul partid de stânga al României, care să pună în lumină o social-democrație modernă, europeană, compatibilă cu valorile pe care, din păcate, PSD le-a abandonat.
· Repet, sunt o persoană extrem de puternică și foarte pozitivă. Dacă am decis că acesta este drumul de urmat, o să fac tot ce-mi stă în putere ca pe drumul nostru să meargă cât mai mulți dâmbovițeni, cât mai mulți români.
P.S: Despre PSD Dâmbovița voi vorbi cu alte ocazii. Atât doar, căci am păstrat în mine amărăciunea asta: nu am crezut niciodată că un membru simplu (nu mai spun deputat sau altceva) poate să fie umilit în fața primarilor, a colegilor săi așa cum a înțeles doamna Rovana Plumb să procedeze cu mine, Carmen Holban sau Titus Corlățean. Vremurile se schimbă și se întorc.” (Sursa: Pro TV)
Lasa un raspuns