Detaşamentul de pompieri Fălticeni şi Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale comunelor Bogdăneşti şi Râşca au intervenit, cu patru autospeciale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria unui bărbat, în comuna Bogdăneşti.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau în interiorul casei şi la nivelul acoperişului, existând pericolul de propagare la anexele gospodăreşti. Au ars acoperişul casei, pe o suprafaţă de 100 metri pătraţi, mobilier, aparatură electrocasnică şi materiale textile. Pereţii casei s-au degradat în proporţie de 70%. Incendiul a fost lichidat la ora 13:10.
Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit produs la un cablu electric deteriorat. Pompierii au salvat trei anexe gospodăreşti şi alte bunuri materiale. Nu s-au înregistrat victime omeneşti.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.