Sâmbătă, în jurul orei 21:00, la 112 a fost anunțat un incendiu izbucnit la un depozit dezafectat al unei societăți comerciale, situate pe strada Zamca din municipiul Suceava.

Pentru localizarea și stingerea incendiului au intervenit militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, cu două autospeciale. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în interiorul depozitului şi exista pericolul de propagare la întreaga construcţie şi la clădirea de birouri, aflată în apropiere.

Au ars materiale textile şi deşeuri menajere şi s-au degradat pereţii şi planşeul, pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi.

Incendiul a fost lichidat la ora 22:00.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de un rest de ţigară aprinsă aruncat de un fumător neglijent / fumatul în locuri nepermise.

Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul depozitului şi clădirea de birouri.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.