Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit duminică, 5 noiembrie, în jurul orei 16:30, cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, izbucnit la o casă de locuit din comuna Mitocu Dragomirnei.
Potrivit unui comunicat ISU „Bucovina” Suceava, la sosirea echipajelor, ardeau materialele combustibile din două camere de locuit şi din hol, precum şi acoperişul casei, existând pericolul de propagare la o locuinţă învecinată.
Incendiul a fost lichidat la ora 17:35.
Au ars obiecte de mobilier, materiale textile, aparatură electrocasnică, tâmplărie din lemn, acoperişul casei pe 80 mp şi alte bunuri. S-au degradat pereţii portanţi din chirpici.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul căzut din soba cu acumulare de căldură.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii au salvat locuinţa învecinată.
Lasa un raspuns