După ce au fost finalizate contestațiile, contractul a fost semnat vineri, 9 august, la sediul Aeroportului „Ștefan cel Mare”, cu firma botoşăneană „Tehnic-Asist”. Valoarea contractului este de aproximativ 105 milioane de lei, fără TVA. Într-un comunicat semnat de directorul general al Aeroportului de la Salcea, Ioan Măriuţa, se menţionează că lucrările vor fi terminate în 18 luni.
Pe de altă parte, TAROM, singura companie care operează pe aeroportul de la Salcea şi care asigură curse regulate de la Suceava în capitală, a anunţat că îşi va sista zborurile pe această rută din 27 octombrie. Cei de la TAROM au declarat că principalul motivul este neexistența unui utilaj funcţional care să cureţe de zăpadă şi gheaţă aeronavele, ceea ce pune în pericol siguranţa pasagerilor. Directorul aeroportului, Ioan Măriuţa, dar şi preşedintele CJ, Cătălin Nechifor, dau asigurări că până în toamnă se va cumpăra în leasing un asemenea utilaj, ce valorează 500.000 de euro.
Proiectul de modernizare a Aeroportului Suceava prevede extinderea pistei de la 1.800 la 2.460 de metri, construirea unui nou turn de control şi a unei piste flexibile care să permită şi decolarea avioanelor cargo, precum şi modernizarea sistemului de balizaj.
Lasa un raspuns