De azi începe cea mai nesinceră lună a ultimilor 4 ani. E an bisect, deci sunt alegeri. Pentru că se țin o dată la 4 ani, putem spune că alegerile electorale sunt un fel de olimpiadă politică, în care partidele și membrii lor se întrec pentru următoarele titluri: Cel mai ipocrit partid și cel mai ipocrit politician. Participanții dau probe pe echipe și la individual compus. Cei care își fac numărul mai bine, ăia câștigă. Dacă în America, a câștigat candidatul cu cel mai sincer discurs, la noi voturile merg pentru cei care mint mai bine. Iar rezultatele acestui criteriu de selecție se văd din anii 90 până în zilele noastre. Pentru că românul nu acceptă să i se spună adevărul în față. Lui trebuie să-i vinzi iluzii și să-l lași să se hrănească cu ele până la alegerile următoare. Absolut niciun politician care dorește să devină parlamentar nu s-ar risca să vină în fața alegătorilor cu următorul tip de discurs „Fraților, trăiți în capitalism. Cât munciți, atâta veți câștiga. Dacă nu aveți locuri de muncă, creați-le voi, pentru statul nu vă este dator cu nimic decât să vă ofere siguranță și să creeze un climat economic în care să vă puteți dezvolta personal, pe baza aptitudinilor voastre și a chefului vostru de muncă. În rest, e democrație, iar viața voastră, e alegerea voastră, nu a noastră. Munca e un drept, nu o obligație. Nu pot scoate locuri de muncă de la mine din fund și să vi le ofer, dar pot crea un sistem legislativ care să-ți permită ție, om liber, capitalist, care ai luptat la revoluție ca statul să nu se mai implice în viața ta mai mult decât trebuie, să te dezvolți economic prin prin inițiativele private pe care le dezvolți. Eu îți apăr drepturile, dar tu alegi dacă le folosești, nu te oblig să faci asta. Dacă ești de acord, dă-mi votul tău și hai să facem țara asta prosperă prin muncă, respect, voință și perseverență.” Nu! Niciunul nu va face asta. Fiecare, indiferent din ce partid vine va zice: „Eu vă măresc salariile, eu vă ofer locuri de muncă, eu voi dezvolta regiunea, eu voi face, eu voi drege”. Asta când e la proba individual compus, că la cea pe echipe va zice: „Noi vom mări salariile, noi vom oferi locuri de muncă, noi vom dezvolta regiunea, noi vom face, noi vom drege”. Pe de altă parte, nici politologii, vașnicii vorbitori de la televiziuni, care știu mereu unde e problema, care e soluția, care sunt greșelile și unde se află toaca din cer, nu se căznesc nici măcar puțin să le atragă atenția „dragilor noștri telespectatori” că ei nu mai trăiesc în comunism iar statul nu mai are obligația să le ofere totul de-a gata, înclusiv să-i oblige să pună osul la muncă. Ei acum sunt niște cetățeni plini de drepturi cărora statul nu le mai dă, ci ei trebuie să-și ia, să-și cumpere, cu banii realizați din activitățile care le desfășoară în privat, ca niște adevărați vizionari în care spiritul antreprenorial duduie cel puțin la fel de tare cum duduia spiritul revoluționar în 89. Statul numai veghează ca drepturile să le fie respectate, asta e singura lui obligație, la fel cum singura obligație a alegătorului de rând este să-și plătească impozitele. Atât! În rest fiecare face ce vrea sau ce poate.
Promisiuni contra voturi
Mita electorală va fi moneda de schimb pentru obținerea voturilor necesare accederii în Parlament. Nu vorbim aici de cumpărarea voturilor, de gălețile, uleiul, zahărul, pixurile și mititeii de rigoare, ci de promisiunea că îi va oferi ceva alegătorului, în general creșteri salariale, de pensii și ajutoare sociale. De fapt e mai mult tentativă de mituire, decât mită propriu zisă, pentru că imediat ce trece perioada alegerilor, s-a cam terminat cu punerea în practică a promisiunilor. Singura mită legal oferită sub forma măririlor mai sus menționate, se oferă îndeobște exact înainte de alegeri, prin ordonanțe, legi, hotărâri de guvern. Motivația acestor creșteri este aceea că bugetarii merită acest lucru cu prisosință (partidele de stânga) și că economia duduie (partidele de dreapta). De fapt niciun partid nu crede în aceste argumente, dar trebuie să motiveze bruscul dezmăț cu bugetul țării, ca să de-a bine pe ecranele televizoarelor și să nu-și ia trageri de urechi de la ambasade, de care se tem mai ceva ca șomaj. Pentru că avem niște politicieni atât de demni, cu o coloană vertebrală atât de dreaptă, justă și perfectă încât se scapă pe ei ori de câte ori un ambasador ori un contabil de la FMI ridică puțin glasul, ca să nu mai vorbim de panica instalată la nivel de Casa Poporului, dacă vreun oficial UE exlamă ceva. Vașnicii apărători ai statului de drept România, care încă este stat suveran și independent, se miorlăiesc ca niște pisici în călduri pe lângă deminitarii altor state care au înțeles că politică contezi numai dacă ești demn în apărea propriilor interese naționale. Ai noștri încă nu și-au însușit această lecție. Din acest potiv ei nu sunt politicieni, ei doar au voie să fie politicieni pe perioadă determinată nu de votul nostru, ci de voințele forțelor politice externe.
Traian Băsescu posibil președinte al senatului
Vom merge la vot peste exact o lună de zile. Practic se dă o luptă între PSD care, apropo, și-a făcut o listă de toată barabula în Suceava și restul partidelor politice din țară. Efectiv niciun partid nu are ce să ofere ca să putem crede în reprezentații lor 100%. PNL-ul s-a hotărât să moară de când a acceptat să o aibe pe Alina Gheorghiu președinte, doar că a preferat să o facă agonizând, în loc să desființeze din prima partidul. Îl vor omorî voturile alegătorilor. PMP-ul, va crește, dar numai din pricina lui Traian Băsescu care e o locomotivă electorală de tonaj greu și poate căra după el imensitatea de nepricepuți întru ale politicii pe care i-a luat sub aripa sa protectoare. Nici măcar nu m-ar mira ca din Decembrie să-l vedem președinte al Camerei de Senat și după suspendarea lui Klaus,sau demisa lui, să-l văd iarăși președinte, pentru a treia oară. Doar nu o fi Iliescu singurul care poate! UDMR-ul, va face pragul electoral după cum ne-a obișnuit și va fi din nou partidul balama care face și desface guverne. Nu de alta dar deja au stat de prea multă vreme departe de ciolan și Transilvania trebuie neapărat să devină ținut secuiesc, deși secuii au dispărut ca minoritate de multișoară vreme tocmai din cauza ungurilor care i-au asimilat. PNȚC-D-ul nu mai contează din 2000 încoace și drept să zic, este singurul partid pe care-l regret că nu este pe scena politicii românești. Au încercat o resuscitare pentru alegerile locale, dar n-au avut oameni suficient de bine pregătiți pentru lupta politică. Au avut doar idealiști, iar ăștia nu aduc voturi, aduc numai speranță. USR-ul va fi un foc de paie, aidoma PP-DD-ului, care va obține totuși în jur de 10 procente și va face alinață cu PMP-ul, cu ce a mai rămas din PNL, plus UDMR-ul nu cu scopul de a guverna efectiv, ci cu scopul de a nu-i lăsa pe PSD-iști la putere. Și dacă aș PSD-ist, nici nu mi-aș dori prea guvernarea. Nu din altă pricină, dar așa vine un an plin de vești proate, încât prin Septembrie, Octombrie, dacă nu mai devreme, iarăși vom fi conduși de FMI și Banca Mondială, așa că nu se merită deranjul ca pentru câteva luni, să guști din putere și să te frigi cu ea. Așa că, PSD-ule lasă-i pe alții să se frigă ca bine să-ți fie și să ai parte de alegeri fericite la anticipate…
O amărâtă de concluzie
Nu știu voi, dar eu nu îmi mai pun speranța în partide. Consider că tot ceea ce trebuie să facem ca să ne fie bine este să muncim, să fim perseverenți, să avem credință și voință. Putem trăi decent fără ajutorul politicienilor. Nu avem nevoie de iluziile oferite de ei ca să ne fie bine. Avem datoria de a ne lua soarta în propriile mâini, să vedem la ce ne pricepem și să trecem la treabă. Nimeni nu ne va oferi nimic de-a gata, nici măcar o șansă. Noi suntem cei care ne creăm șansa în capitalism, noi suntem cei care ne creăm viața. E greu, dar nu imposibil. Și e grozav de frumos să nu depinzi de nimeni, decât de tine însuți. Majoritatea alegătorilor merg la vot cu gândul la locurile de muncă, la salariil, la pensii și ajutoare sociale și că toate acestea depind de stat. Eu zic să mergem la vot cu gândul că nimic nu depinde de stat în privința bunăstării noastre psihice și materiale. Acestea depind doar de noi. Abia așa vom avea o privire clară asupra cărui partid să poposim cu ștampila. Iar după ce am pus ștampila pe buletinul de vot, nu trebuie să stăm să așteptăm să pice ceva din cer. Vine o nouă zi de Luni și trebuie să ne ridicăm ca să apucăm de treabă.
Lasa un raspuns