Alexandru Brădățan, cel care de multă vreme nu mai este doar un artist cu o voce bună, remarcându-se prin felul în care știe să transmită emoție și voie bună, pregătește noi surprize muzicale pentru toți cei care îl îndrăgesc.

Acesta a filmat de curând videoclipurile pentru trei melodii iar imaginile surprinse în timpul filmărilor sunt cu adevărat impresionante, ceea ce înseamnă că și videoclipurile vor fi pe măsură.

„Mi-am focusat atenția pe aceste materiale în ultima perioadă și îmi place să cred că am reușit să realizez, alături de oamenii din jurul meu, ceva calitativ, pentru că pentru mine cei care vor asculta aceste melodii sunt foarte importanți. Întrucât țin foarte mult la aceste trei melodii care  vin ca un rezultat al unor trăiri pe care fiecare om le-a simțit în viață, vineri, 8 iunie, exact cu o zi înainte de ziua mea, voi lansa melodia «Cine seamăna se-adună». Va fi un cadou pentru mine și pentru toți cei care mă urmăresc”, a declarat pentru SuceavaLive, Alexandru Brădățan.

O altă melodie care va fi lansată în scurt timp se numește „Soarta ce mi-e scrisă mie”.  Este o melodie de dragoste și dor, în care artistul vorbește despre soarta omului.

SOARTA CE MI-E SCRISA MIE

#Soarta_Ce_Mi_e_Scrisă_Mie … sper să vă regăsiți în acest cântec!Curând noutăți pe canalul meu de #youtube unde vă aștept să fiți alături de mine !Adrian Ungureanu ❤️Domeniul Cailor – Bucovinahttps://www.youtube.com/c/AlexandruBradatan?sub_confirmation=1

Publicată de Alexandru Brădăţan pe Miercuri, 30 mai 2018

„Cred că toți ne-am dori să știm soarta ce ne este scrisă. Așa se face că refrenul melodiei cuprinde și întrebarea «ce-mi dă lumea ca să știe, soarta ce mi-e scrisă mie?». Este o altfel de melodie, de suflet, ale cărei versuri le-am scris cu mare drag”, a mărturisit artistul.

Cea de-a treia melodie este o sârbă, care îndeamnă la veselie și se numește „Ia cântați cu mine!”

„Iubesc viața și voia bună și asta încerc să le transmit și celor pentru care cânt. Aceasta este o melodie veselă și îmi doresc ca viața să le dea motive de veselie și să o poată cânta toți oamenii din jurul meu”, a mai spus artistul.

Trebuie spus și că orchestrația muzicală pentru aceste piese a fost asigurată de Orchestra Fraților Advahov din Chișinău, aceasta urmând să semneze și următorul material discografic al artistului, pe care acesta speră să îl lanseze chiar în toamna acestui an.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.