S-a infirmat infecția cu Coronavirus la pacientul în vârstă de 16 ani internat ieri la Spitalul Județean Suceava, în cadrul secției de Boli Infecțioase.
Anunțul a fost făcut de Mircea Macovei, director medical al Spitalului de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.
„Toți pacienții care sunt simptomatici și vin dintr-o zonă de risc, se vor prezenta pentru triaj la spitalul de care aparțin. Aici vor fi preluați de către un medic infecționist, se vor face analize de sânge și se va aștepta rezultatul”, a transmis Mircea Macovei.
Monica Terteliu, șefa secției de Boli Infecțioase, a precizat că în ultimele zile s-au prezentat la spital pacienți asimptomatici, care au dorit doar să obțină informații, să fie consultați, datorită acestor temeri, că ar putea fi contactat în Italia coronavirusul.
„În cursul zilei de marți au fost 30 de pacienți, iar luni au fost 6 pacienți, toți cu istoric de călătorie în Italia, în zonele afectate.
De asemenea, numeroși pacienți de la Mironu au fost examinați în cursul zilei de marți. Sunt pacienți care nu au venit pe cale aeriană, ci pe cale terestră, în jur de 25”, a precizat medicul Monica Terteliu.
Lasa un raspuns