În perioada 01-30 septembrie 2020, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava a avut ca obiectiv principal realizarea Programului de acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă pe anul 2020, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr. 108/1999 republicată, Legii nr. 53/2003 republicată şi ale Legii nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
În perioada mai sus menţionată, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Suceava au efectuat 295 controale, din care 210 în domeniul relaţiilor de muncă şi 85 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate 183 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 261.500 lei.
ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ ÎN LUNA SEPTEMBRIE
- Activitatea în domeniul relaţiilor de muncă:
* În urma celor 210 controale efectuate, s-au aplicat 48 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 158.000 lei.
Au fost depistate 6 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, din care:
– 2 persoane depistate la muncă în perioada în care au contractul individual de muncă suspendat;
– 4 persoane depistate la muncă fără contracte individuale de muncă.
Pentru muncă nedeclarată, au fost sancționați 6 angajatori, valoarea amenzilor aplicate fiind de 100.000 lei.
Deficienţe frecvent constatate în domeniul relaţiilor de muncă:
* neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, anterior începerii raporturilor de muncă;
* netransmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor;
*netransmiterea modificărilor intervenite în registrul general de evidenţă a salariaţilor;
* nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară;
* nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de fiecare salariat;
* nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă;
* nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal.
- Activitatea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
* În urma celor 85 de controale efectuate, s-au aplicat 135 sancţiuni contravenţionale valoarea amenzilor aplicate fiind de 103.500 lei.
Principalele deficienţe constatate au fost:
* nu s-au prezentat documentele solicitate pentru realizarea controlului;
* nu s-a efectuat instruirea lucrătorilor;
* nu s-au comunicat și cercetat evenimente;
* nu s-au utilizat schele complete, corespunzătoare;
* nu s-au afișat la intrarea în unitate a reglementărilor cu privire la împiedicarea infectării cu SARS CoV2;
* nu s-au informat lucrătorii de pe șantier asupra măsurilor ce trebuie luate privind securitatea și sănătatea lor pe șantier;
*nu s-a acordat EIP lucrătorilor, iar cel degradat nu a fost înlocuit cu altul nou.
În luna septembrie, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava au fost comunicate 26 evenimente.
Ca urmare a interogării registrului general de evidenţă a salariaţilor, s-a constatat faptul că, la data de 01.10.2020, figurează ca fiind înregistrate 132.066 de contracte individuale de muncă active din care:
– 123.107 pe durată nedeterminată;
– 8.959 pe durată determinată.
Lasa un raspuns