Prefectul de Suceava, Constantin Harsim le-a cerut funcționarilor publici din instituția suceveană să își exercite funcția conform Statului funcționarilor publici. Reacția sa vine ca urmare a unor articole apărute în presă, în care se face referire la apartenența politică a funcționarilor publici.

„Conform prevederilor art.44 alin (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici – republicată și reactualizată, „funcționarii publici au obligația ca, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, să se abțină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor și preferințelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organizaţie căreia îi este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice”, a precizat prefectul Harasim.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.