1 Decembrie a fost o zi cu dublă semnificație pentru cetățenii comunei Sadova: este Ziua Națională a României și ziua în care centralele termice din instituțiile din comună funcționează, pentru prima dată, cu gaz metan. Acest proiect important a fost implementat de către edilul Mihai Constantinescu Otcu, cu scopul de a crește calitatea vieții cetățenilor comunei pe care o reprezintă și o iubește. Astfel, la nici un an de la demararea efectivă a lucrărilor, sadovenii se bucură de o investiție mult așteptată.

Alături de primarul comunei Sadova, la punerea în funcțiune a centralelor termice de la Școala Gimnazială Sadova au fost președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor, directorul Școlii Gimnaziale Sadova, prof. Viorel Zbranca, primarii comunelor Fundu Moldovei și Moldovița, respectiv Tudor Zdrob și Traian Iliesi, dar și viceprimarul comunei și consilieri locali.

Deși anul 2021 a fost și încă este un an atipic, pentru administrația locală a comunei Sadova asta nu a încurcat prea mult planurile, investițiile și proiectele de viitor. S-a muncit mult și asta se vede.

„Astăzi am o mare bucurie. Proiectul aducțiunii de gaze naturale în comuna noastră a fost implementat cu succes. Este o investiție mult așteptată în comuna noastră, care a fost realizată într-un timp foarte scurt. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect important pentru comuna noastră, domnului președinte Flutur, doamnei deputat Fădor, domnilor consilieri și, în special constructorului și Nova Power & Gas pentru că au realizat 12,5 kilometri de rețea într-un timp foarte scurt, de pe 1 iunie până pe 1 decembrie”, a declarat primarul comunei Sadova, Mihai Constantinescu Otcu.

De asemenea, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, prezent în comuna Sadova, unde a fost pusă în funcțiune rețeaua de gaze naturale, a luat parte la punerea în funcțiune a centralei unității școlare din comună. Acesta l-a felicitat pe edilul Mihai Constantinescu Otcu și a apreciat acest proiect ca fiind unul exemplu pentru întreaga zonă.

Pe de altă parte, șeful administrației județene a precizat că un pas foarte important pentru scăderea prețurilor la gaz metan este reprezentat de exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, procedură ce reprezintă o prioritate de gradul zero pentru Guvern.

Totodată, Flutur a declarat că primarii localităților pe lângă care trece magistrala mare de gaz trebuie să ia exemplul de la Sadova și să își branșeze comunele la gaz metan.

„Îl felicit pe primarul comunei Sadova pentru acest proiect important implementat cu succes. Aici trebuie spus că localitatea s-a schimbat la față de când este Constantinescu primar, iar de numele acestuia se leagă foarte multe investiții din comună”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

De cealaltă parte, deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor l-a felicitat pe edilul de la Sadova, subliniind că de când este primar în localitate s-au făcut foarte multe investiții de amploare.

„Sadova, satul cu oameni frumoși, este de două ori în sărbătoare astăzi (n.r. 1 decembrie): s-a sărbătorit Ziua Națională a României și discutăm de investițiile pe care Primăria Sadova le-a realizat în comunitate. Trebuie să recunoaștem că sunt aproape zece ani de când vorbim de investiții masive pentru dezvoltarea acestei localități, iar pentru aceasta țin să îl felicit pe domnul primar, pe domnul viceprimar, dar și pe cei care fac parte din echipele de consilieri locali și de salariați ai Primăriei”, a declarat deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor.

De menționat este că proiectul a fost realizat de către firma SC CORSEM SRL, sub atenta îndrumare a administratorului Costel Ungurașu și finanțat, în proporție de 85% de către operatorul de gaz metan NOVA POWER & GAS, 15% din totalul sumei fiind suportat de către Primăria comunei Sadova.

Trebuie remarcat că autorizația de construire pentru înființarea sistemului de distribuție gaze naturale în comuna Sadova a fost semnată la data de 8 februarie 2021, iar în luna martie a.c. au fost demarate lucrările, pentru ca la 1 decembrie cetățenii să se poată bucura de confortul gazului metan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.