În data de 9 mai, pompierii suceveni s-au confruntat cu 4 cazuri de incendiu. Din fericire, nu s-au înregistrat victime în nici unul dintre cazuri.

În data de 9 mai, Detaşamentul Vatra Dornei a fost solicitat să intervină pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetaţie uscată, pe o suprafaţă de aproximativ 3 hectare, în comuna Crucea, sat Cojoci, cu posibilităţi de propagare la fondul forestier. Pericolul a fost accentuat de faptul că în zona respectivă există muniţie din timpul războaielor, iar ca urmare a efectului termic generat de incendiu, aceasta a fost activată. După opt ore de intervenţie, militarii au reuşit lichidarea incendiului în limitele găsite. Cauza probabilă de producere a acestuia a fost stabilită ca fiind flacăra provenită de la un foc în spaţii deschise, lăsat nesupravegheat.

Detaşamentul Câmpulung Moldovenesc a fost solicitat să intervină pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetaţie uscată în comuna Frumosu, pe o suprafaţă de aproximativ 500 mp., cu posibilităţi de propagare la fondul forestier. Militarii au parcurs pe jos distanţa de 2 km până la locul intervenţiei, deoarece drumul este impracticabil pentru autospecialele de intervenţie ale pompierilor. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Cauza probabilă de producere a acestuia a fost stabilită ca fiind flacăra provenită de la un foc în spaţii deschise, lăsat nesupravegheat.

Detaşamentul Vatra Dornei a fost solicitat să intervină pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetaţie uscată în comuna Şaru Dornei, sat Gura Haitii, pe o suprafaţă de aproximativ 4 hectare, cu posibilităţi de propagare la fondul forestier. Militarii ajunşi la locul intervenţiei au constatat că din cauza vântului puternic, incendiul s-a propagat la fondul forestier. Astfel, celor 22 de militari de la Detaşamentul Vatra Dornei li s-au alăturat 14 militari de la Detaşamentul Câmpulung Moldovenesc, 15 voluntari de la SVSU Şaru Dornei şi 55 de lucrători silvici. În această dimineaţă a fost mobilizat un număr de 88 de pompieri militari ISU de la detaşamentele Suceava, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei şi de la Garda de Intervenţie Gura Humorului, care depun eforturi susţinute pentru lichidarea incendiului.

Detaşamentul Suceava a fost solicitat să intervină la un incendiu produs la depozitul de deşeuri de hârtie a unui operator economic de profil din municipiu. La faţa locului au fost mobilizate 13 autospeciale de lucru cu apă şi spumă (inclusiv o autospecială de la ISU Botoşani), o ambulanţă SMURD și o autospecială pentru descarcerări grele. S-a constatat faptul că ardea o cantitate de aproximativ 24.000 mc de deşeuri de hârtie, acţiunea de stingere fiind condusă de către inspectorul şef al ISU Suceava col. Burlui Ion, sub coordonarea preşedintelui Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, prefectul judeţului Suceava, Sinescu Florin. Incendiul a fost localizat în limitele găsite, în acest moment lucrându-se la lichidare. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă a incendiului va fi stabilită după finalizarea intervenţiei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.