Consilieri locali și județeni ai Partidului Democrat Liberal care nu s-au implicat în campania electorală, pentru susținerea candidaților ARD, vor fi sancționați.

Secretarul general adjunct al PDL la nivel național, Ioan Bălan, a afirmat că în aceste zile vor fi analizate rezultatele obținute la alegerile parlamentare, iar consilierilor locali și județeni care nu s-au implicat alături de partid  li se va retrage sprijinul politic.

“În ceea ce privește scorul politic obținut la alegerile parlamentare în județ în comparație cu alte organizații din țară poate fi considerat bun dar prin comparație cu scorul politic obținut la alegerile locale nu mai putem spune același lucru. Cu siguranță că în zilele următoare vom face o analiză la rece după care vor trebui luate şi măsuri. Acolo unde consilierii locali și județeni nu s-au implicat în campania electorală sau mai rău s-au implicat de partea adversarilor noștri li se va retrage sprijinul politic. Acum suntem în prag de sărbători dar imediat după ce vor trece vom proceda la reconstrucția partidului atât la nivel județean cât și la nivel național”, a precizat Ioan Bălan.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.