Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a cerut ministrului Sănătății, Sorina Pintea, să precizeze când anticipează ministerul pe care îl conduce că va elabora un nou regulament de acordare a sporurilor în sistemul de sănătate, care să regleze neajunsurile și frustrările din sistem.
„Am avertizat, încă din toamna anului trecut, că salariile nete ale salariaților din sectorul privat, dar și ale unor categorii de personal din sectorul public vor scădea semnificativ, ca urmare a implementării O.U.G. nr.79/2017, prin care s-a legiferat transferul de contribuții în sarcina exclusivă a angajaților. Am avertizat, de asemenea, asupra faptului că salarizarea personalului medical diferă, în mare parte de cea a altor categorii de personal, deoarece o componentă importantă o reprezintă sporurile specifice și gărzile”, a declarat deputatul sucevean.
Ioan Balan susține că, după ce s-au plătit efectiv salariile pentru luna martie, realitatea a confirmat toate temerile exprimate de acesta, în sensul în care, pentru o bună parte a personalului medical veniturile nete au scăzut ca efect al limitării sporurilor salariale, atât la nivel de angajat, cât și la nivel de ordonatori de credite.
„Dumneavoastră, ca ministru, ghidată de bune intenții, sper eu, ați avut consultări atât cu unii reprezentanți de sindicate, dar și cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice, în scopul găsirii unor soluții pentru personalul medical ale cărui salarii nete au fost afectate. Soluția care s-a desprins și pe care ați comunicat-o a fost aceea a acordării unor sume compensatorii pentru personalul medical care și-a văzut veniturile diminuate. Din păcate, nu cunoaștem nici perioada pentru care se vor acorda aceste sume compensatorii și nici sursa lor de finanțare. Cele mai multe informații converg în sensul în care sumele compensatorii sunt acordate numai pentru lunile rămase din anul 2018, iar acestea se vor finanța din bugetul propriu al unităților sanitare”, a mai declarat deputatul liberal Ioan Balan.
Având în vedere efectele negative ale întregului proces de reformare a salarizării în sectorul medical, precum și impactul devastator asupra serviciilor de sănătatea dacă sumele compensatorii vor fi finanțate din resursele proprii ale unităților sanitare, Ioan Balan i-a solicitat ministrului Sănătății să precizeze care este perioada pe care personalul medical căruia i-au scăzut veniturile salariale va primi sume compensatorii.
„Care este baza legală a acordării acestor sume compensatorii, atâta vreme cât Ordonanța de urgență a Guvernului nr.90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene interzice expres acest lucru?”, a întrebat deputatul parlamentarul sucevean.
Ioan Balan vrea să afle și când anticipează Ministerul Sănătății că va elabora un nou regulament de acordare a sporurilor în sistemul de sănătate, care să regleze neajunsurile și frustrările din sistem.
„Sumele compensatorii acordate angajaților cu veniturile salariale reduse se vor acoperi din resursele proprii ale unităților medicale? Dacă răspunsul este afirmativ, vă solicit să precizați dacă ați anticipat impactul pe care îl va avea această măsură asupra capacității unităților sanitare de a asigura necesarul de materiale de bază pentru funcționarea unităților? Este cazul să anunțați pacienții să vină la spital cu pansamente, medicamente și instrumentar medical de acasă? Puteți garanta că măsura propusă nu va genera concedierii în sistemul de sănătate?
Lasa un raspuns