„Sunt multe instituţii şi companii în România care continuă să îşi bată joc de români, însă Tarom este de departe liderul acestora. Orice român care ar vrea să ajungă de la Bucureşti la Suceava se gândeşte de două ori înainte să facă acest drum. Dacă ar lua trenul, ştie încă din Gara de Nord din Bucureşti că va face cel puţin 8 ore pe drum, dacă nu cumva a plouat prin Moldova şi atunci mai trebuie să adauge 1-2 ore de întârziere. Dacă ar vrea să meargă cu autoturismul, ştie că mai mult de jumătate din drum, în special de la Roman la Suceava, calitatea asfaltului este mai proastă decât în perioada comunistă şi dacă mai respectă şi regulile de circulaţie cu privire la viteza legală, tot 8-9 ore va face pe drumul până la Suceava. Aşadar, în această stare jalnică a infrastructurii de transport terestre, cel mai rapid mijloc de transport până în Bucovina ar trebui să fie pe calea aerului, cu avionul. Teoretic da, nu şi practic. Ceea ce se întâmplă în prezent cu transportul asigurat de Tarom va face şi obiectul unei interpelări adresate de mine către ministrul de resort”, spune deputatul PNL.
Ioan Balan se declară nemulțumit de faptul că, în ciuda investiţiilor făcute la Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” de la Suceava, acesta nu este exploatat la capacitate maximă, ci este tratat ca o biată haltă de tren.
„Începând cu anul 2010 s-au investit bani serioşi în Aeroportul de la Suceava, atât din bugetul naţional, cât şi din fonduri europene nerambursabile. Am sperat şi ne-am luptat să facem din acest aeroport nu doar unul internaţional, ci şi unul care să ne aducă acasă fraţii plecaţi la muncă în străinătate şi să ne lege real de capitala ţării. În cei şase ani care au urmat, Gheorghe Flutur şi cu mine am făcut eforturi importante pentru ca investiţiile să nu bată pasul pe loc şi pentru ca astăzi să putem spune că aeroportul are pistă nouă şi sigură, poate mai bună ca la Bucureşti, un terminal de călători foarte modern, cu nimic mai prejos decât terminale din Vestul Europei şi chiar şi unul dintre cele mai performante sisteme de aducere la sol a aeronavelor, mai ales atunci când condiţiile meteo nu sunt tocmai prietenoase. Cu toate astea, în luna mai, Tarom a avut doar 22 de curse către Bucureşti, iar în luna iunie şi mai puţine, doar 19. Mai mult, aeronavele au ajuns să circule pe jumătate goale, deşi în trecut se circula cu casa închisă, iar mulţi călători nu prindeau bilet. M-am întrebat cum de s-a ajuns la această situaţie şi de ce românii nu se mai urcă în avioanele Tarom. Răspunsul a venit aproape instantaneu: preţul! Spre Suceava se zboară în cea mai mare parte la clasa business, de parcă s-ar merge la Washington, Tokyo sau în Dubai, nu în cea mai săracă regiune din Uniunea Europeană. Însăşi definirea biletelor ca fiind business class este o mare înşelătorie şi o adevărată bătaie de joc, pentru că nu există nici o diferenţă de servicii între clasa economică şi cea de business, perdeluţa despărţitoare între aceste locuri fiind trasă după cum au chef însoţitorii de zbor: mai în faţă sau mai la mijlocul aeronavei. Nu diferă nici paharul de apă primit la bordul avionului şi nici punguţa de alune. Aceleaşi condiţii, dar preţuri diferite”, a mai declarat Ioan Balan,
Acesta susține că preţul unui bilet a ajuns să coste şi peste 300 de euro, deşi la banii aceștia, consideră deputatul, te duci şi te întorci din orice capitală europeană şi îţi mai rămân şi bani de buzunar. Companiile private care au intrat de curând pe piaţa românească pot să ofere bilete de avion şi la 80 de lei, însă la Tarom dacă prinzi cu 1.500 de lei poţi să te consideri norocos.
„Cum oare se pot asigura preţuri atât de mici la companiile private, iar la Tarom sunt şi de 20 de ori mai mari, deşi Tarom are condiţii favorizante în România?! Aici cred că ar trebui să răspundă conducerea Tarom, care încasează salarii de zeci de mii de euro lunar şi a băgat deja această companie cu un picior în groapă”, susține Balan.
Deputatul PNL, Ioan Balan, solicită ministrului Transporturilor şi managerului Tarom regândirea de urgenţă a strategiei şi a planului de zboruri interne, în special către Suceava. „Dacă se va menţine aceeaşi strategie păguboasă de până acum, falimentul Tarom nu este departe, ori fiecare contribuabil român va trebui să bage mâna în buzunar ca să mai acopere găurile făcute de managementul defectuos. De aceea, solicit atât ministrului Transporturilor cât şi managerului Tarom să trateze cu maximă seriozitate problemele semnalate de mine. Noi, spre Bucovina nu avem nevoie de clasa business, aşa cum mai toate companiile europene au renunţat la această facilitate. Avem nevoie de preţuri mici la bilete şi de curse mai numeroase. Avionul trebuie să fie un mijloc de transport pentru orice buzunar. Zborurile pot fi profitabile cu bilete ieftine, pentru că nu se va mai merge cu avionul gol, ci cu el plin şi, de ce nu, cu avioane mai mari. Avem nevoie de o alternativă de transport ieftină şi rapidă, care să compenseze dezastrul în care se află infrastructura feroviară şi rutieră din regiune. Solicit conducerii Tarom, mai ales acum în plin sezon de vacanţe, să dubleze cursele Bucureşti-Suceava, cu cel puţin o aeronavă ATR de 68 de locuri. Aştept un răspuns urgent şi profesionist de la noul ministru, atât eu, cât şi turiştii care vor, dar nu prea au alternative ca să ajungă la mănăstirile din Bucovina şi la cetăţile lui Ştefan”, a mai adăugat deputatul Ioan Balan.
Lasa un raspuns