„Schimbările climatice sunt o ameninţare majoră pe care trebuie să o combatem. Dacă nu acţionăm acum, impactul va deveni negestionabil, cu consecinţe ireversibile pentru umanitate şi mediul înconjurător. România s-a angajat încă de anul trecut să contribuie la reducerea nivelului emisiilor de carbon. Prin concentrarea eforturilor pentru a avea o economie cu emisii scăzute, vom deveni mai competitivi, vom crea noi locuri de muncă şi vom răspunde mai eficient la provocările legate de securitatea energetică şi climatică. La Conferinţa de la Paris am solicitat, în numele României, acţiuni comune”, afirmă şeful statului.
Șeful statului a abordat acest subiect după ce, împreună cu Ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer au fost prezenți la Conferinţa ONU asupra schimbărilor climatice, de la Paris. Ministrul Mediului a subliniat că „un rezultat favorabil al reuniunii de la Paris ar fi adoptarea unui nou acord internaţional, obligatoriu. La Paris au avut loc lucrările celei de-a XXI-a Conferinţe a Părţilor (COP 21) la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice. Ministrul Palmer a făcut parte din delegaţia României condusă de preşedintele Klaus Iohannis. La Conferința de la Paris au luat parte şefi de stat şi guvern din peste 145 de ţări.
În perioada 6 – 13 decembrie au loc o serie de lucrări ale Conferinței încadrate segmentului de nivel înalt. Este estimat ca deciziile cele mai importante să fie luate în această perioadă.
„România susţine, ca obiectiv principal la această conferinţă, atingerea ţintei de 2 grade Celsius. Considerăm că un rezultat favorabil al COP21 trebuie să includă adoptarea unui nou acord internaţional în domeniul schimbărilor climatice. Este de preferat ca acesta să se regăsească sub forma unui protocol la UNFCCC, cu valoare legală obligatorie”, a declarat ministrul Cristiana Paşca Palmer.
Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (UNFCCC), semnată în 1992 la Rio de Janeiro, reprezintă instrumentul fundamental pentru gestionarea acestei problematici.
Lasa un raspuns