Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că situaţia companiei Bioenergy Suceava SA Bucureşti a fost discutată cu reprezentanţii ANRE și fost deblocată suma de 4 milioane de lei pe care Bioenergy trebuia să-i primească pe certificate verzi în anul 2016.
Edilul sucevean a declarat și faptul că se caută soluţii pentru a se putea continua fără probleme funcţionarea centralei pe biomasă, asta după ce problemele au apărut după ce Ministerul Mediului a scos lemnul de foc din categoria biomasei certificabile, iar veniturile cele mai mari pe care sconta Bioenergy Suceava SA Bucureşti proveneau din certificatele verzi.
„Nu sunt avocatul celor de la Bioenergy, dar ca primar este în responsabilitatea mea să asigurăm căldură şi apă caldă în oraş. Am deblocat o tranşă de patru milioane de lei din certificate verzi din 2016 din care plătim la E.ON energie electrică şi gaz metan, să putem asigura în continuare căldură şi apă caldă”, a transmis Ion Lungu.
Lasa un raspuns