Duminică, 18.07.2021, ora 13.50, lucrătorii Secției 9 Poliție Rurală Șcheia au fost sesizați prin SNUAU 112 de către numitul D. Daniel din sat/comuna Ilișești, jud. Suceava despre faptul că o persoană de sex masculin în vârstă de 15 ani, a intrat într-un iaz din localitatea Ilișești, județul Suceava și nu a mai ieșit la suprafață.
Se pare că, în jurul orelor 12.30, numiții D. Daniel, M. Marian, T. Teodor și C. Ionel, toți din localitatea Ilișești, s-au deplasat la un iaz situat pe raza localității mai sus menționate, aparținând unei persoane stabilite în străinătate și au pătruns pe sub gardul ce împrejmuiește iazul cu scopul de a se scălda. La un moment dat, numitul C. Ionel, neștiind să înoate, a intrat în apă și a încercat să se mențină la suprafață cu ajutorul unor sticle din plastic (pet-uri). Ajuns în mijlocul iazului, în jurul orelor 13.00, acesta s-a speriat și a intrat în panică, moment în care a scăpat sticlele de plastic din mână și s-a scufundat. Văzând cele întâmplate, prietenii acestuia au încercat în disperare să-l scoată la suprafață, însă fără a reuși, după care la ora 13.50, numitul D. Daniel a apelat SNUAU 112 și a solicitat intervenția poliției și pompierilor.
Ajunși la fața locului, lucrătorii din cadrul ISU Suceava, cu ajutorul unei bărci pneumatice au început căutarile pe fundul iazului, iar după aproximativ o oră au identificat trupul numitului C. Ionel pe care l-au scos la suprafață, unde echipajul din cadrul SMURD Suceava a încercat timp de 45 de minute să-l readucă la viață, însă fără a reuși, constatându-se decesul.
În urma examinării cadavrului, nu au fost identificate urme de violență pe suprafața acestuia.
Cadavrul numitului C. Ionel a fost transportat la morga Spitalului Judetean Suceava în vederea efectuarii necropsiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de „ucidere din culpă”, urmând a se dispune procedural în urma raportului de necropsie ce va fi întocmit de Serviciul de Medicină Legală Suceava.
Lasa un raspuns