Fostul şef al Gărzii Financiare Suceava, Ionuţ Vartic a fost reținut vineri, 6 februarie de către procurorii structurii centrale a DNA, pentru săvarşirea a trei infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Potrivit DNA, la data de 15 mai 2014, inculpatul Vartic Ionuţ-Daniel a devoalat, către inculpatul Ciuchea Corneliu, date confidenţiale privind organizarea unui control neașteptat, ce urma să aibă loc la un complex comercial din Suceava.  Astfel, Ionuţ Vartic venea în ajutorul lui Ciuchea Corneliu, care deținea o firmă şi care avea două puncte de lucru în zona respectivă.

DNA mai arată că o luna mai târziu, același Ionuț Vartic a devoalat acţiunile de control în teren pe care inspectorii Direcţiei Antifraudă urmau să le desfăşoare, pe raza municipiului Fălticeni. În continuare, Ciuchea a transmis informaţiile unui asociat şi administrator al unei firme din Fălticeni, care la rândul său a anunţat şi alţi agenţi economici.

În contextul în care una dintre echipe a demarat inspecția la un punct de lucru al firmei persoane inițial avertizate, identificând plusuri în gestiune față de înregistrările casei de marcat și intenționa să aplice o contravenție de 8.000 lei, persoana respectivă l-a contactat pe Ciuchea Corneliu căruia i-a solicitat sprijinul. Principalele temeri ale acesteia erau legate de eventualitatea unui control la un depozit EN-GROSS situat în Fălticeni și de posibilitatea închiderii temporare a activității firmei.

Din actele de la dosar a rezultat că inspectorii Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Suceava s-au limitat la aplicarea contravenției de 8.000 lei, fără să închidă activitatea și fără să extindă controlul la celelalte puncte de lucru ale firmei.

În data de 5 decembrie 2014, în baza unui ordin al președintelui Direcției Generale Antifraudă Fiscală și sub coordonarea unei echipe din cadrul acestei instituții, inspectori din cadrul DRAF Suceava au efectuat controale la diverse societăți comerciale aflate în județul Suceava.
Înainte de deplasarea echipelor de inspectori pe teren, Vartic Ionuț Daniel, în virtutea funcției deținute, a fost informat cu privire la efectuarea controalelor, aflând la scurt timp și firmele care erau vizate de verificări.

În vederea anunțării reprezentanților unor societăți comerciale protejate cu privire la iminenta desfășurare a controalelor, Vartic Ionuț Daniel i-a comunicat informația lui Ciuchea Corneliu, care la rândul său a transmis-o altor persoane.
Datorită relațiilor apropiate cu Ciuchea Corneliu, Vartic Ionuț Daniel l-a prevenit pe primul menționat cu privire la efectuarea controalelor încă dinainte de a lua cunoștință de tematica și societățile comerciale vizate, în așa fel încât acesta să își poată lua măsurile necesare evitării constatării unor eventuale nereguli de către organele de control.
Inculpaților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 CPP, urmând ca la data de 6 februarie 2015 să fie prezentați la Tribunalul București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” au precizat reprezentanții DNA.

Înainte de a ajunge la DRAF, Ionuţ Vartic a fost şeful Gărzii Financiare Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.