În omilia sa de duminică, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a vorbit despre traficul de persoane, calificându-l drept „un păcat strigător la cer” și spunând că acesta conduce la moartea spirituală a aproapelui: „Moartea sufletească vine de prea multe ori din încătușarea în care alți semeni îl aruncă pe cel slab. Îi fură identitatea, prezentul și viitorul, îl tâlhăresc de demnitate”.
„Confruntarea cu moartea este drama vieții omenești”, a spus Părintele Arhiepiscop Calinic în omilia sa, referindu-se la Evanghelia învierii fiului văduvei din Nain. De aceea, a adăugat el, Mântuitorului i s-a făcut milă de mama îndurerată.
Spunându-i tânărului, fiul ei: „Scoală-te!”, Mântuitorul arată că „moartea nu este decât un somn adânc, somnul necredinței, din care omul se poate trezi printr-o credință, fie ea și cât un grăunte de muștar, care este capabilă să mute munții.”
„Încredințându-l mamei sale pe tânărul înviat, El [Mântuitorul – n.ed.] a pus în valoare rolul mamei în viața tinerilor”, a mai spus ierarhul, sugerând astfel că învierea este o întoarcere în comuniunea deplină cu familia și aproapele.
Despre moartea sufletească și uciderea sufletului
Sfânta Scriptură consemnează că Mântuitorul a înviat doar trei oameni morți cu trupul. „Învierile celor morți sufletește prin păcat și înviați de Hristos sunt însă nenumărate”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Calinic.
„Astfel de învieri se întâmplă zilnic. Sunt învieri din moartea – consecință a despărțirii de Dumnezeu, ori a robiei patimilor, ori a preocupărilor excesive pentru viața materială, ce împiedică vederea celui aflat alături și comuniunea cu el, ori a deznădejdii și neputinței”, a explicat arhiepiscopul.
„Mai trist”, a adăugat el, „moartea sufletească vine de prea multe ori din încătușarea în care alți semeni, pentru un interes meschin, din lăcomie pentru cele deșarte și din dorința unui câștig ușor, îl aruncă pe cel slab, pe cel fără apărare, pe cel naiv, pe cel oropsit, pe cel de care nimănui nu îi pasă prea mult. Îi fură identitatea, îi fură prezentul și viitorul, îl tâlhăresc de demnitate.”
„Juridic, aceste fapte sunt încadrate la «trafic de persoane». Moral, ele reprezintă păcate strigătoare la cer: «Iar de le veți face [acestora] rău și vor striga către Mine, voi auzi plângerea lor și se va aprinde mânia Mea» (Ieșirea 22, 23-24). Vai aceluia de la care Dumnezeu Își va întoarce față Sa!”, a avertizat ierarhul.
Această minune ne arată că „nu moartea are ultimul cuvânt, ci viața. Prin moarte se trece într-o altă dimensiune a vieții, care se numește Împărăția lui Dumnezeu”, a menționat el. iar „garantă a învierii noastre este Învierea lui Hristos”, a încheiat el.
Duminică, în toate bisericile și mănăstirile din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au avut loc acțiuni de informare și conștientizare cu privire la flagelul traficului de persoane. Eparhia și Inspectoratul Școlar Județean Suceava au organizat sâmbătă un webinar pe această temă.
74% din victimele traficului de persoane din Uniunea Europeană provin din România. Un sfert din victime sunt minore, recrutate în special prin metoda Loverboy – iubitul: un traficantul mimează că s-a îndrăgostit de ea, o face să se îndrăgostească, apoi o obligă să se prostitueze prin diverse metode de coerciție sau șantaj.
Sursa: www.basilica.ro
Lasa un raspuns