Istoria oraşului Ierusalim

Ierusalim este un oraș din regiunea istorică Palestina, în Orientul Mijlociu, considerat oraș sfânt pentru majoritarile credințe: iudaică, creștină și musulmană. Ca număr de populație Ierusalimul este în zilele noastre cel mai mare oraș din Israel și din regiunea Palestinei istorice. Ierusalimul este situat în Munții Iudeei, pe cumpăna apelor Palestinei de la vest de Iordan, dintre Marea Mediterană și Marea Moartă, la o altitudine de 570-857 metri deasupra nivelului mării. Ierusalimul este unul dintre cele mai cunoscute şi iubite oraşe ale lumii. Acest lucru se datorează în mare parte istoriei sale biblice. Prima atestare a străvechiului oraş datează de prin mileniul al doilea înainte de Hristos, dar recentele descoperiri arheologice afirmă că oraşul exista cu mult înainte. Istoria biblică a oraşului Ierusalim a început pe vremea părintelui Avraam care s-a întâlnit aici cu Melchisedec, regele Salemului. Apoi, prin anul 1000 î. d. Hs., Regele David a reuşit să cucerească Ierusalimul din mâinile iebuseilor şi a întemeiat aici o cetate puternică înconjurată cu ziduri de apărare. Astfel Ierusalimul devine „Cetatea lui David” şi capitală a regatului său. În anul 586 î.Hr. Nabucodonosor al II-lea, rege al Babilonului, a cucerit capitala evreiască, a distrus Templul, palatul regal și zidurile de apărare. Mulți evrei, între care mulți meseriași și cărturari, au fost deportați în Babilon.

În anul 519 î.Hr., cu permisiunea regelui persan Cyrus al II-lea cel Mare, care a cucerit Babilonul și întreaga regiune, s-au întors mulți evrei din familiile deportate. Evreii au reconstruit zidurile orașului și au ridicat un al doilea Templu evreiesc. Ierusalimul, având în centrul său Templul, a redevenit centrul religiei și culturii evreiești. În curând moştenitorii tronului Ierusalimului s-au certat şi pentru a conduce ţara ei apelează la ajutorul romanilor care îl desemnează  pe Irod cel Mare,  un vasal fidel al Romei, să conducă Ţara Sfântă, care, pentru a-şi atrage simpatia supuşilor săi, a hotărât reconstruirea templului după un proiect foarte măreţ. Acesta a renovat în mod substanțial Templul din Ierusalim, a construit un nou palat regal și multe alte edificii în capitală și pe cuprinsul țării. Frica sa exagerată de răscoale şi răzvrătiri l-a determinat să construiască în Ierusalim, ca şi în alte oraşe ale Ţării Sfinte, mai multe fortăreţe puternice cu turnuri şi ziduri de apărare.

După moartea lui Irod puterea politică din Palestina a intrat pe mâna procurorilor romani, regii evreilor având mai mult doar reprezentare onorifică.  Prin secolul II d. Hr. împăratul roman Adrian reconstruieşte Ierusalimul sub numele de Aelia Capitolina şi încearcă să stabilească un cult păgân, dar în timpul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena oraşul este reînnoit cu multe edificii creştine, începând cu Biserica Sfântului Mormânt al Domnului Iisus Hristos. De acum înainte oraşul cunoaşte iarăşi o stare de prosperitate pentru creştinii stabiliţi aici până prin anul 614 când perşii ocupă Ierusalimul şi distrug aproape toate aşezările creştine. Reocupat de bizantini pentru scurt timp Ierusalimul şi întreaga Ţară Sfântă cade în cele din urmă sub stăpânirea musulmană pentru aproape cinci secole. În timpul cruciadelor Ierusalimul este preluat din nou de creştini până când Saladin al Egiptului îl supune din nou arabilor. În 1516 Soliman al II Magnificul a trecut Ierusalimul sub stăpânirea imperiului otoman şi a consolidat în mare parte cetatea. Zidurile exterioare ale cetăţii construite din blocuri mari de piatră datează din acea perioadă aproape neschimbate până astăzi. Din anul 1917 Ierusalimul a trecut sub mandat britanic până în anul 1948, când s-a reînfiinţat statul Israel.

În 1947 ONU a dispus internaţionalizarea Ierusalimului şi acest nou statut a însemnat că Oraşul Sfânt nu era subordonat nici dominaţiei israeliene, nici celei palestiniene, dar în 1949, David Ben Gurion, atunci prim-ministru, a hotărât ca Ierusalimul să devină capitala statului Israel, nerecunoscută însă de comunitatea internaţională. Limitele Ierusalimului de astăzi au fost stabilite în urma „războiului de șase zile”, pe criterii strategice și nu de urbanism, iar după anexarea de către Israel a părții de est a Ierusalimului, în anul 1967, s-au construit cartiere noi. Însă, în ultimele decenii mișcarea națională arabă palestiniană, reprezentată de Organizația pentru Eliberarea Palestinei, și după 1994 Autoritatea Națională Palestiniană revendică și ea Ierusalimul, cel puțin partea lui de est, drept capitală a statului arab palestinian viitor.

În anul 1981, Oraşul Vechi din Ierusalim a fost recunoscut de UNESCO ca patrimoniu universal al omenirii. Există aici peste 2.000 de situri arheologice şi 60 de muzee cu artefacte de valoare excepţională.

În centrul oraşului Ierusalim se înalţă Muntele Templului, unul dintre cele mai importante locuri religioase din Vechiul Oraş al Ierusalimului pentru cel puţin cinci religii: iudaism, islam, creştinism şi pentru cultele politeiste ievusit canaanean şi roman. Pe Muntele Templului, denumit de evrei Har Habait şi de musulmani sanctuarul Haram al Sharif, se află Zidul de Apus, sau Zidul Plângerii, vechi de două milenii, un vestigiu al zidului construit de regele Irod pentru a înconjura curtea Templului iudeu. Lângă moscheea Al-Aqsa este sanctuarul Domul Stâncii, cea mai veche construcţie islamică funcţională din lume, construit la sfârşitul secolului VII de califul Abd al-Malik. În direcţia pietrei peste care s-a ridicat domul se stabilise în trecut pentru musulmani prima orientare de rugăciune, înainte de a se trece la orientarea către Mecca. Importantă atracţie religioasă şi turistică este Via Dolorosa, Drumul Durerii sau Drumul Crucii, care duce de la Mănăstirea Ecce Homo până la Biserica Sfântului Mormânt. Este calea, care potrivit tradiţiei creştine, pe care Mântuitorul a fost dus spre răstignire, începând cu judecarea şi terminând cu înmormântarea. De asemenea, important punct de atracţie este Biserica Sfântului Mormânt, numită şi Biserica Sfintei Învieri. Prima biserică ridicată pe acest loc a fost arsă de persani în anul 614, reconstruită apoi de Modestus, distrusă de califul Al-Hakim Bi-Amr în 1009, reconstruită de cruciaţi în secolul al XII-lea şi apoi de mai multe ori renovată.