Printr-un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, se anunță efectuarea unor verificări, prin intermediul inspectorilor de muncă, la modul în care angajatorii respectă măsurile ce trebuie aplicate, în perioadele cu temperaturi ridicate extreme, pentru protecţia salariaţilor.

Astfel, în perioadele cu temperaturi ridicate extreme, temperaturi ce depăşesc 37 de grade Celsius sau temperaturi care, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel, angajatorii trebuie să asigure următoarele condiţii minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor:

– reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice;
– asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă;
– alternarea efortului dinamic cu cel static;
– alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer;
– asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb;
– asigurarea echipamentului individual de protecţie;
– asigurarea de duşuri.

În situaţia în care angajatorii nu pot asigura aceste condiţii, vor lua, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz, următoarele măsuri:
– reducerea duratei zilei de lucru;
– eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru: până la ora 11.00 şi după ora 17.00;
– întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţilor în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.

Aceste măsuri vor fi stabilite dacă temperaturile ridicate extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutiv.

De reţinut ar fi faptul că, pe durata întreruperii colective a lucrului, contractele individuale de muncă ale salariaţilor se menţin, iar perioada de întrerupere constituie vechime în muncă.

După cum precizează inspectorul şef al ITM Suceava, Romeo Butnariu, se vor stabili modalităţile de recuperare a timpului nelucrat şi modalităţile de plată, după cum urmează:
– prin recuperarea în următoarele 6 luni a timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere colectivă a activităţii, cu menţinerea drepturilor salariale avute anterior;
– fără recuperarea timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere a activităţii, dar cu acordarea drepturilor salariale proporţional cu timpul efectiv lucrat.

Angajatorul are obligaţia de a lua următoarele măsuri pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiţii de temperaturi ridicate extreme:
– asigurarea examenului medical la angajare precum şi controlul medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi ridicate;
– asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;
– trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi ridicate extreme.

Sancţiunile contravenţionale prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000 privind măsurile ce trebuie aplicate în perioadele cu temperaturi ridicate extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă sunt cuprinse între 1.500 şi 2.500 de lei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.