În perioada 01 – 30 aprilie 2019, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava a avut ca obiectiv principal realizarea Programului de acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă pe anul 2019, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr. 108/1999 republicată, Legii nr. 53/2003 republicată şi Legii nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

În perioada mai sus menţionată, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Suceava au efectuat 312 controale, din care 231 în domeniul relaţiilor de muncă şi 81 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate 139 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 133.500 lei.

În domeniul relaţiilor de muncă, inspectorii au efectuat 231 controale. În urma controalelor efectuate, s-au aplicat 49 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 96.500 lei.

În luna aprilie, au fost depistate 16 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, din care:  6 persoane depistate ale căror contracte individuale de muncă nu au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activității; 5 persoane depistate la muncă fără contract individual de muncă; 1 persoană depistată la muncă în perioada în care are contractul individual de muncă suspendat; 4 persoane depistate la muncă în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractului individual de muncă cu timp parțial.

Pentru muncă nedeclarată, au fost sancționați 11 angajatori, valoarea amenzilor aplicate fiind de 50.000 lei.

Deficienţe frecvent constatate în domeniul relaţiilor de muncă au fost: neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, anterior începerii raporturilor de muncă;

netransmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor; netransmiterea modificărilor intervenite în registrul general de evidenţă a salariaţilor; nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară; nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de fiecare salariat; nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă; nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii au efectuat 81 de controale. În urma controalelor efectuate, s-au aplicat 90 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 37.000 lei.

Principalele deficienţe constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă: nu s-au asigurat echipamente de muncă sigure pentru lucrători; nu s-au pus în aplicare măsurile stabilite de inspectorii de muncă; nu s-a asigurat cunoașterea și aplicarea măsurilor prevăzute în planul de prevenire și protecție; nu s-a asigurat echipament individual de protecție; nu s-au comunicat evenimentele produse; nu s-au cercetat evenimentele produse; nu s-a acordat alt echipament individual de protecție nou, care să-l înlocuiască pe cel degradat sau a cărui calitate de protecție s-a pierdut; nu s-au autorizat din punct de vedere al securității și sănătății în muncă.

În luna aprilie, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava au fost comunicate 8 evenimente.

Ca urmare a interogării registrului general de evidenţă a salariaţilor, s-a constatat faptul că, la data de 1 mai 2019, figurează ca fiind înregistrate 131.029 de contracte individuale de muncă active din care 120.240 pe durată nedeterminată și  10.789 pe durată determinată.

 

 

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.