Aceste întreprinderi, selectate pentru desfăşurarea proiectului, au fost informate, îndrumate, monitorizate şi controlate, în vederea eliminării deficienţelor identificate de inspectorii de muncă şi îmbunătăţirii stării de securitate şi sănătate în muncă.
Evaluarea finală a acestor întreprinderi, care se va produce până la finele anului 2013, va stabili dacă obiectivele proiectului au fost atinse şi dacă aceste întreprinderi se pot constitui în exemple de bune practici pentru celelalte întreprinderi/unităţi.
În principal, obiectivul acţiunii este îmbunătăţirea stării de securitate şi sănătate în muncă în întreprinderile mici şi mijlocii de pe teritoriul judeţului Suceava.
Mijloace de atingere a obiectivului sunt activităţi de informare, conştientizare, monitorizare şi control privind respectarea prevederilor legale referitoare la legislaţia de securitate şi sănătate în muncă.
De asemenea, inspectorii de muncă vor promova rezultatele iniţiale, rezultatele intermediare obţinute, precum şi rezultatele finale, ca exemple de bune practici privind îmbunătăţirea stării de securitate şi sănătate în muncă pentru celelalte întreprinderi/unităţi mici şi mijlocii din judeţ.
Pentru realizarea acestei acţiuni au fost solicitaţi 16 angajatori din diferite domenii de activitate.
Lasa un raspuns