Violonistul Alexandru Tomescu și invitatul său, artist vizual Ana Munteanu, ce va picta în nisip, vă invită miercuri, 1 iunie, de la ora 20:00, la un spectacol deosebit susținut la Biserica Romano-Catolică „Sfântul Ioan Nepomuk” din Suceava.

turneul bun

Turneul Internațional Stradivarius 2016 este un concept muzical care îmbină muzica clasică interpretată de Alexandru Tomescu pe vioara Stradivarius Elder-Voicu, cu pictura în nisip realizată de Ana Munteanu și proiecții video.

„Pentru că muzica nu are limite, revenim cu un proiect de suflet, Turneul Stradivarius, ediția a IX-a. Împreună cu artista Ana Munteanu vom «povesti» despre ce gândește artistul atunci când cântă pe scenă. Programul pe care îl propun în această a noua ediție a turneului este poate cel mai îndrăzneț și mai dificil de până acum. Visez la sonata de Bartok de peste 20 de ani. Iată că a venit momentul să o prezint publicului din România, alături de alte lucrări marcante ale secolului XX, având-o alături de mine pe scenă pe Ana Munteanu, un artist cu o creativitate și o imaginație ce m-au cucerit din prima clipă”, a menționat Alexandru Tomescu.

Turneul Internațional Stradivarius 2016 se desfășoară în perioada 7 mai- 5 iunie, iar spectacolele vor avea loc în catedrale Romano-Catolice și în spații neconvenționale din 15 orașe din România.

Banii strânși din donații vor fi folosiți pentru reabilitarea casei Enescu din Mihăileni și crearea Academiei de Muzică și Arte Vizuale „George Enescu”, un centru de excelență în studiul muzicii clasice și al artelor vizuale.AnaMunteanu-desen-soare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.