Plutonierul adjutant  Ovidiu Gîm din cadrul Jandarmeriei Suceava a obținut locul 1 la Campionatul de tir al Ministerului Afacerilor Interne, care s-a desfășurat în perioada 09 – 12 mai a.c., la Târgu Mureș.

„Titlul de cel mai bun trăgător la pistolul 7.65 mm., categoria bărbați, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne reprezintă o încununare a mai multor ani de pregătire, în care disciplina și perseverența mi-au fost un adevărat crez ce m-a ghidat spre succes”, a spus plutonierul adjutant Ovidiu Gîm.

„Colegul nostru, plutonier adjutant Gîm Ovidiu, ne-a făcut mândri că face parte din colectivul Jandarmeriei Suceava, obținând locul 1 la Campionatul de tir al Ministerului Afacerilor Interne, care s-a desfășurat în perioada 09 – 12 mai a.c., la Târgu Mureș.

A concurat cu cei mai buni trăgători din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, peste 180 de participanți, dar acest lucru nu l-a descurajat, ci l-a ambiționat să demonstreze că atunci când te antrenezi și îți dorești ceva cu adevărat, rezultatele nu întârzie să apară.

Te felicităm, Ovidiu, pentru această performanță remarcabilă și îți dorim mult succes în continuare!”, a spus sergent major Botezatu Roxana Iuliana, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.