După o serie de articole scrise de Dinu Zară despre revoluţia din Ucraina, fiind prezent în taberele de revoluţionari de la Cernăuţi, acesta a încercat să ajungă şi la Kiev, pentru a relata „la cald” evenimentele în desfăşurare din capitala Ucrainei. Ce a păţit însă la graniţa dintre România şi statul vecin ne povesteşte chiar el într-un articol amplu publicat în ziarul Adevărul.
„Cum am devenit persoana non-grata în Ucraina. De ce nu m-au lăsat grănicerii ucraineni să ajung la Kiev
Joi după-amiază, în timp ce mergeam spre Kiev, grănicerii ucraineni mi-au interzis accesul în Ucraina, deşi aveam rezervare la hotel şi suficienţi bani. Fără nicio explicaţie, autorităţile ucrainene mi-au aplicat o interdicţie de doi ani şi m-au trimis înapoi în România.
Spre Kiev am plecat joi la amiază cu trenul internaţional Sofia – Moscova. În singurul compartiment ocupat din vagon am găsit două persoane: Vitalie, basarabean cu cetăţenie românească, şi un ucrainean care zâmbea permanent. La verificarea biletului de călătorie, controlorul şi vecinii de compartiment s-au uitat curioşi la mine când au auzit destinaţia. „La Kiev mergi”, mă întreabă Vitalie cu vădită mirare în glas. „E foarte periculos acolo, trag sniperii în lume”, m-a avertizat bărbatul. Deloc vorbăreţ din fire, surprins de destinaţia de pe biletul meu, din când în când pe drumul până la vamă Vitalie exclama: „La Kiev zici că mergi? Vezi că e periculos acolo”. „Ţi-ai luat mâncare?”, mă întreabă bărbatul. „Am vreo două sandvişuri”, îi răspund. „Am auzit că magazinele îs goale acolo, trebuia să îţi iei mâncare”, îmi spune sfătos Vitalie. După un timp, ucraineanul care până atunci ascultase în căşti muzică de pe telefonul mobil, mă întreabă zâmbind, „Kiev?”, şi apoi clatină dezaprobator din cap, mimând ochirea unei ţinte cu o armă imaginară.
Timpul trece greu. Trenul abia se târâie spre ţara vecină. Liniştea din compartiment e întreruptă din când în când de filmuleţe amuzante pe care Vitalie le urmăreşte pe o tabletă nou-nouţă. În compartiment nu găsesc nicio priză. Sunt doar două pe culoar, dar niciuna nu funcţionează. Într-un capăt al vagonului cei doi controlori discută aprins. „Şi nu vă e frică?” Ajungem în Vama Vicşani. Doi poliţişti de frontieră ne controlează documentele. „Unde mergeţi?”. „Kiev”, îi răspund. „Şi nu vă e frică?”. „Ba da!”. După câteva minute, un alt poliţist de frontieră, mai în vârstă, ne avertizează că în Ucraina „sunt ceva probleme”. O doamnă durdulie, lucrător vamal, bine dispusă, ne întreabă dacă avem prin bagaje obiecte de patrimoniu sau sume peste 10.000 de euro. „Kalaşnikoave sa nu aveţi. De fapt le găsiţi mai uşor acolo”, glumeşte femeia. Ne-au fost înapoiate paşapoartele, dar trenul rămâne pe loc încă vreo 20 de minute. Aşteptam să treacă dinspre Ucraina o garnitură cu câteva zeci de vagoane de lemn. „Persona non-grata. Go home!” După ce linia a fost eliberată, plecăm spre Vama Vadul Siret (Вадул-Сирет). După vreo şase kilometri printre garduri cu sârmă ghimpată ajungem în vama ucraineană. O femeie grănicer îmi verifică documentele de călătorie şi apoi mă întreabă, în româneşte: „Unde mergi?”. „Kiev”, răspund. „Cum la Kiev? Nu ştii că acolo e revoluţie?”, mă întreabă, nervoasă, în româneşte. „Ştiu”, îi răspund, „la hotelul Royal Congress merg, e la şapte kilometri de centru, acolo nu cred că sunt probleme”. După mai bine de jumătate de oră de aşteptare, un civil îmbrăcat în negru şi un grănicer îmi fac semne să cobor din tren, cu tot cu bagaje. Întreb ce s-a întâmplat, dar niciunul nu îmi răspunde. Aproape imediat trenul se pune în mişcare. Mi-am dat seama atunci că nu mă vor lăsa să intru în Ucraina. Întreb ce se întâmplă, arătând spre trenul pus în mişcare. Zâmbind, un grănicer tinerel îmi spune „Persona non-grata. You go home!”, arătând spre România. „2016, no Ucraina!” A urmat încă vreo jumătate de oră de parlamentări. Le-am arătat de nenumărate ori grănicerilor rezervarea la hotel şi le-am spus că am suficienţi bani la mine, fără niciun rezultat. Între timp, în gară a ajuns şi trenul internaţional Moscova – Sofia, cu o întârziere de vreo patru ore pentru că, am aflat ulterior, ocolise Livoul, oraş ocupat de contestatarii regimului Ianukovici.
Am fost condus în cele din urmă la tren, unde aceeaşi femeie grănicer mi-a înmânat paşaportul şi o hârtie scrisă în limba ucraineană. Femeia, care la controlul documentelor vorbise cu mine în româneşte, acum îmi spune ceva în ucraineană şi îmi indică un loc unde să semnez. Îi spun, în româneşte şi engleză, că nu pot să semnez o hârtie pe care nu o înţeleg. Femeia scrie „2016” pe un colţ al hârtiei, îmi arată spunând „No Ucraina!”. Un bărbat în negru, probabil agent al SBU – Serviciul de Securitate al Ucrainei, încercând să fie mai explicit, arată spre mine şi apoi spunând „Ucraina” şi încrucişează braţele mimând o încătuşare. Indezirabil în Ucraina din cauza unui reportaj la Cernăuţi Redacţia „Adevărul” anunţase în prealabil deplasarea mea la Kiev la Secţia Consulară din cadrul Ambasadei României în Ucraina. M-am informat cu privire la condiţiile privind accesul în Ucraina şi m-am asigurat că respect toate cerinţele. Aveam rezervare la hotel, asigurare medicală de călătorie şi o sumă de bani mai mare decât minimul solicitat la graniţă. Cu ajutorul unui translator am reuşit să descifrez documentul prezentat de autorităţile ucrainene. În documentul întocmit de caporalul Vengher Aleona Anatolievna se precizează că, în baza articolului 8, punctul 1, din legea privind controlul de frontieră, nu îmi este permis accesul în ţara vecină având în vedere că „în privinţa lui Zară Dinu există decizia organismului de stat împuternicit din Ucraina privind interdicţia intrării în Ucraina”. În document se mai precizează, în mod fals, că acesta mi-a fost prezentat în prezenţa unui translator în limba română. Cel mai probabil, interdicţia a fost aplicată după ce la sfârşitul lunii ianuarie am vizitat oraşul Cernăuţi, unde am realizat un reportaj în clădirea Administraţiei Regionale de Stat, ocupată la acel moment de contestatarii preşedintelui Ianukovici. Reportajul „O noapte în tabăra revoluţionarilor din Cernăuţi. Ce vor, cu adevărat, românii şi ucrainenii”, a fost publicat în data de 28 ianuarie.”
Lasa un raspuns