Kremlinul a apreciat drept „pozitiv” faptul că preşedintele american pledează, la fel ca Vladimir Putin, pentru dialog, după ce Joe Biden a invitat Moscova la o „dezescaladare” cu o zi în urmă, relatează Agerpres, citând AFP.
„Preşedintele Putin a vorbit primul despre necesitatea normalizării relaţiilor şi despre o dezescaladare, deci este pozitiv faptul că punctele de vedere ale celor doi şefi de stat coincid.”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, denunţând totuşi sancţiunile americane anunţate cu o zi înainte, pe care le-a calificat drept „inacceptabile”.
Finlanda se oferă să găzduiască întâlnirea Biden – Putin
Finlanda s-a oferit să găzduiască viitorul summit între preşedinţii american Joe Biden şi rus Vladimir Putin, a anunţat vineri preşedinţia de la Helsinki, în timp ce Austria declară la rândul său că este şi ea dispusă să facă oficiul de gazdă a summitului.
Finlanda, care a găzduit un summit între Donald Trump şi Vladimir Putin în iulie 2018, a „transmis deja atât Washingtonului, cât şi Moscovei” că este „dispusă” să organizeze această întâlnire, prima dintre cei doi lideri, a indicat pentru AFP cabinetul preşedintelui finlandez Sauli Niinisto.
Într-o convorbire telefonică de marţi cu Vladimir Putin, Joe Biden i-a propus acestuia să se întâlnească „într-o ţară terţă” în „lunile următoare”, o propunere confirmată, dar care nu a fost încă acceptată de Kremlin, pe fondul tensiunilor din jurul Ucrainei şi al noilor sancţiuni americane împotriva Rusiei.
Washingtonul își dorește ca întâlnirea să aibă loc în Europa
De asemenea, Austria şi-a anunţat disponibilitatea de a găzdui o întâlnire la nivel înalt între Washington şi Moscova dacă acestea doresc.
Ţara „este dispusă în mod firesc să găzduiască întâlniri la nivel înalt de orice fel. Cele două părţi ştiu că noi suntem pregătiţi”, a declarat pentru AFP Ministerul de Externe austriac.
Combinând contraatacul cu mâna întinsă, Joe Biden a anunţat o serie de sancţiuni financiare severe împotriva Rusiei şi expulzarea a zece diplomaţi ruşi din SUA, suscitând indignarea Moscovei, dar şi-a reiterat în acelaşi timp propunerea cu privire la organizarea unui summit cu Vladimir Putin pentru a angaja o „dezescaladare” a tensiunilor.
Washingtonul şi-ar dori ca întâlnirea să aibă loc în Europa „în această vară”, potrivit AFP.
În pofida trecutului dureros, Finlanda – ţară ce nu face parte din NATO – întreţine cu Rusia relaţii diplomatice apropiate, ceea ce face din această ţara nordică un pod diplomatic cu Moscova.
Președintele Finlandei, discuție telefonică cu Putin
Preşedintele finlandez, un susţinător al menţinerii dialogului cu Rusia, a avut marţi seara o „lungă” convorbire telefonică cu Vladimir Putin, în cadrul căreia a fost abordată posibila întâlnire cu Joe Biden, potrivit Helsinki.
Rusia nu pune condiţii pentru summitul Putin-Biden, a declarat vineri Peskov, adăugând că liderul rus este cel care va lua decizia finală în această privinţă, potrivit TASS. Totodată, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că Putin nu s-a decis încă dacă va participa sau nu la summitul asupra climei la care a fost invitat anterior de Biden.
Aceste demersuri diplomatice intervin în contextul în care Ucraina susţine că se află sub ameninţarea unei acţiuni armate din partea Moscovei şi insistă să i se deschidă calea în NATO şi UE.
Conflictul din Donbas
Referitor la exacerbarea violenţelor în estul Ucrainei, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat vineri că sunt „din ce în ce mai puţine” date despre încălcări ale încetării focului în Donbas, unde, potrivit Reuters, rebelii separatişti susţinuţi de Moscova luptă din 2014 împotriva forţelor guvernamentale ucrainene. Dar, a spus el, nu există totuşi motive pentru o răsufla complet uşuraţi, adăugând că Rusia, care a comasat trupe în apropierea frontierei ucrainene, va continua să supravegheze situaţia îndeaproape.
Ucraina atribuie rebelilor separatişti susţinuţi de Rusia exacerbarea recentă a violenţelor din Donbas (estul ţării). Moscova, dimpotrivă, acuză Kievul. Liderii Ucrainei, Franţei şi Germaniei urmau să aibă convorbiri trilaterale vineri cu privire la conflictul din Donbas, soldat, potrivit Kievului, cu peste 14.000 de morţi din 2014 până în prezent. În acest context, Kremlinul a declarat că speră ca preşedintele Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel să exercite presiuni asupra preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski pentru a pune capăt „provocărilor” Kievului în estul ţării.
De mai multe săptămâni, ciocnirile s-au înmulţit între Kiev şi separatiştii proruşi din Donbas, în timp ce zeci de mii de soldaţi ruşi au fost desfăşuraţi în apropiere, generând temeri privind o operaţiune militară de amploare. Occidentul a avertizat Rusia împotriva oricărei demonstraţii de forţă, în timp ce Volodimir Zelenski urmează să se întâlnească vineri la Paris cu Emmanuel Macron. Angela Merkel va participa şi ea la aceste discuţii prin videoconferinţă, notează AFP.
Sursa: DC NEWS
Lasa un raspuns