Din cauza vitezei și a carosabilului umed, miercuri, 23 ianuarie, șoferul a intrat cu autovehiculul de mare tonaj în albia pârâului Valea Seacă din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Șoferul, un bucureștean,în vârstă de 55 de ani nu a adaptat viteza într-o curbă, a trecut peste balustradă, a zburat peste rigolă şi ajuns în curtea casei.
În urma impactului a fost distrusă balustrada și foarte puțin a lipsit ca autotrenul să nu intre în casa aflată dincolo de pârâu.
Potrivit polițiștilor nu au fost înregistrate victime, iar şoferul a scăpat şi el fără leziuni. În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat că şoferul avea o concentraţie de 0,29 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Polițiștii i-au întocmit dosar penal fiind amendat pentru neadaptarea vitezei în curbă şi pentru conducere sub influenţa alcoolului, plus suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
Lasa un raspuns