Participanții la acest eveniment s-au îmbrăcat în cele mai deosebite și autentice costume pe care le aveau, tocmai pentru ca întâlnirea de lăsat de sec să arate la fel ca cele care se organizau odinioară în satul arhaic românesc. Dacă gospodinele au adus bucate alese, bărbații au venit cu afinata, iar copiii s-au bucurat de cele mai dulci prăjituri.
Ilaria Pușcă, cea care coordonează Ansamblul Folcloric „Gura Izvorului” din Vatra Moldoviței, a fost principalul organizator al acestei întâlniri, aceasta bucurându-se și de sprijinul gazdei de la „Dăscălița”, profesor pentru învățământul primar, Ancuța Negură, a colegilor din acest ansamblu, precum și a tuturor oamenilor din sat care au ales să își petreacă într-un mod atât de frumos această zi.
Dovadă că în cazul ei, pasiunea pentru tradiţie nu este o vorbă goală, Ilaria Pușcă recunoaște că este o iubitoare de autentic și frumos, motiv pentru care, în tot ceea ce face, pune mult suflet.
„Noi evoluăm pe multe scene din țară, iar astăzi am ales să fim artiști pentru câteva minute, aici, acasă. Ca de fiecare dată, și de data această vrem să valorificăm folclorul local, dar și să creăm o stare de bine prin literatură, cântec și joc popular. Spunem noi că am și reușit, dacă luăm în considerare că fiecare om prezent a aici a plecat acasă mai zâmbitor și mai bun. Le mulțumesc tuturor celor care au răspuns prezent invitației mele și le reamintesc că urmează perioada șezătorilor, ceea ce înseamnă că ne vom revedea în curând la «Dăscălița» cu oamenii din comuna noastră. Pe cei de departe îi anunțăm că începând cu data de 15 decembrie, pornim plugul cu boi și plecăm la urat și colindat”, a declarat pentru SuceavaLive, Ilaria Pușcă.
Oamenii din sat „însetați”de astfel de evenimente
Faptul că aici există un singur ansamblu care păstrează tradițiile cu sfințenie, exact așa cum le-au învățat de la bătrânii satului, iar în afară de aceștia, nimeni nu organizează astfel de evenimente, îi fac și pe oamenii locului să resimtă asta.
„Ceea ce se întâmplă astăzi aici este demn de orice laudă. Ne-am adunat din toate satele comunei, dovadă că suntem dornici să luăm parte la astfel de întâlniri. Îi felicităm din tot sufletul pe organizatori și îi asigurăm că vom fi prezenți de fiecare dată când ne vor chema”, ne-a declarat un gospodar din satul Ciumârna.
Casian Balabașciuc, huțulul cu ochi ca cerul, invitat special la „Dăscălița”
Omul care își propune să îi facă pe cei din jurul său să conștientizeze frumusețea tradițiilor din Bucovina, în special cele a huțulilor, a fost și el prezent la Vatra Moldoviței.
„Iniţiativa dăscăliţei de la «Dăscăliţa» merită să fie preluată în toate satele din România. Poate fi o renaştere a civilizaţiei rurale. Apreciez tot ce s-a întâmplat astăzi, aici. E drept că n-ai cum să n-ai emoții pentru că tot ce organizează acești oameni are o încărcătură aparte”, a spus Casian Balabașciuc.
De asemenea, pentru că în cadrul aceluiași eveniment scriitorul și-a lansat și cartea „Scorbura cu poveşti”, toți copiii prezenți și-au achiziționat ultima carte semnată de Casian Balabașciuc.
Este minunat că, în secolul nostru, supertehnologizat, am mai întâlnit o mână de oameni care şi-au retrăit, efectiv, copilăria şi tinereţea, reîntorcându-se în timp, pentru câteva ore şi bucurându-se de savoarea unei lumi pe cale de dispariţie, cea a satului românesc arhaic.
Lasa un raspuns