Comuna suceveană Iacobeni se pregătește de două zile memorabile de sărbătoare, întrucât în week-end-ul 27 – 28 august au loc Zilele Comunei. Manifestările vor debuta sâmbătă, 27 august, la ora 13:00, cu activități speciale pentru copiii prezenți și vor continua, de la ora 16:00, cu o competiție de Paintball. Tot sâmbătă, însă de la ora 21:00, va fi cinema în aer liber, iar seara se va încheia cu o petrecere în aer liber, alături de Mr. Big.

Ziua de duminică va începe cu sfințirea grădiniței din localitate, iar ulterior edilul Viorel Maxim va premia familiile care aniversează 50 de ani de căsnicie, dar și persoanele care au împlinit venerabila vârstă de 90 de ani. Și pentru că începutul de drum este foarte important pentru administrația publică locală, nou născuții din comuna Iacobeni vor fi și ei premiați de către primar.

După deschiderea oficială și după premiere, cei prezenți vor avea parte de spectacole folclorice susținute de artiști îndrăgiți ai folclorului românesc, între aceștia numărându-se și deja consacrata Laura Olteanu, sau „Acasă-i România”.

Pe scena de la Iacobeni vor mai evolua și Elisa Hechelciuc, dar și mai mulți artiști locali.

Evenimentul este organizat de către Primăria și Consiliul Local Iacobeni în colaborare cu NB SOUND.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.