Muzeul Bucovinei din Suceava informează că doar miercuri, 20 martie 2019, între orele 9.00 și 17.00 va fi prezentată lecția muzeală intitulată Broaște cu – și fără coadă, din România și străinătate, în cadrul Departamentului de Științe ale Naturii.
Lecția muzeală se adresează elevilor și liceenilor și aduce informații prețioase cu privire modul de viață, comportamentul și utilitatea amfibienilor în viața cotidiană umană și în cadrul ecosistemului acvatic și terestru natural.
La această oră de muzeu vor putea fi vizualizate machete cu broaște care trăiesc pe teritoriul României (brotăcelul, broasca de lac mare și mică, cea de mlaștină), precum și cele care sunt răspândite în alte continente (broasca fagure, brosca cu pulpe grase, broasca mamoș sau cea cu cioc).
Lasa un raspuns